Comunicat de presă PNL Meteș| Cand ati fost sincer, stimate domnule Ursales?
Luând act de iniţiativa domnului Traian Ursaleş privind acordarea post-mortem a titlului de „cetăţean de onoare al comunei Meteş” lui Dan Opruţa, fostul primar al localităţii, ne simţim datori să adresăm o întrebare publică.
Suntem convinşi că este o întrebare pe care ar fi adresat-o şi dragul nostru Dan. La fel, suntem siguri că întreaga comunitate a oamenilor din Meteş ar adresa aceeaşi întrebare, pentru că este una de absolut bun simţ.
Aşadar, stimate domnule Ursaleş, când aţi fost sincer? Când aţi depus plângerea penală împotriva primarului Dan Opruţa, cu puţin înaintea morţii sale, sau atunci când v-aţi gândit că ar merita titlul de „cetăţean de onoare”? Una o exclude complet pe cealaltă, deci trebuie că, într-una dintre cele două situaţii, aţi fost necinstit.
Nu ştim cum ar fi reacţionat Dan la propunerea privind desemnarea sa ca „cetăţean de onoare” al comunei Meteş. Credem însă că ar fi refuzat, pentru că tot ceea ce a făcut pentru comuna noastră şi pentru oamenii ei a făcut din dragoste şi din dorinţa de a le oferi tuturor o viaţă mai bună. Aceasta e singura răsplată a muncii sale pe care şi-a dorit-o vreodată în calitate de primar. Credem că ar fi acceptat o astfel de iniţiativă doar dacă ea ar fi venit din partea oamenilor pentru care a muncit. De aceea, într-o perioadă lipsită de interes electoral, vom cere noi susţinerea cetăţenilor pentru desemnarea sa ca cetăţean de onoare. Comunitatea din Meteş este singura îndreptăţită din punct de vedere moral să propună un astfel de proiect. Inutil să mai spune că ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit Dan ar fi fost ca numele lui să fie speculat din punct de vedere politic, electoral.
Aşa că, stimate domnule Ursaleş, spuneţi-ne şi nouă, vă rugăm frumos, când aţi fost sincer? Când aţi semnat plângerea penală – în acelaşi scop al capitalului politic, cel puţin noi aşa credem- sau când v-aţi gândit să fructificaţi în propriul interes electoral decesul primarului Dan Opruta?
Grupul de consilieri locali PNL Metes
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului