Postul de bugetar din Alba pe care NIMENI parcă nu îl vrea. Primăria a organizat un concurs de 13 ori pentru acesta
În județul Alba, în urma mai multor concursuri încheiate în eșecuri, există un post de bugetar pe care nimeni poate nu îl vrea. Primăria municipiului Aiud organizează, pentru a 14-a oară, concurs pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef, după ce la precedentele niciunul dintre participanţi nu a reuşit să obţină punctajul minim.
„Aiudul nu are în prezent un arhitect-şef. Concursul pentru ocuparea funcţiei a fost organizat de 13 ori, dar niciun participant nu a reuşit să obţină punctajul minim. Am scos din nou postul la concurs, cu speranţa că de data aceasta va fi ocupat. Pe lângă tradiţionalele modalităţi de promovare a concursului, am ales să îl promovăm şi pe Facebook. Iar pentru ca mesajul să ajungă cât mai departe, apelăm la dumneavoastră, comunitatea strânsă pe această pagină, pentru a distribui postarea”, scrie, sâmbătă, pe pagina de socializare a Primăriei.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, poziţia de arhitect-şef este printre cele mai importante din cadrul unei primării. Arhitectul-şef trebuie să fie „un profesionist implicat în strategia de dezvoltare a localităţii, un excelent cunoscător al municipiului, să fie la curent cu cele mai recente practici urbane sau să vegheze asupra dezvoltării durabile a comunităţii”.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 19 martie – 7 aprilie (ora 16,00), la sediul Primăriei Municipiului Aiud. Proba scrisă ar urma să aibă loc în 20 aprilie, ora 11,00, la sediul Primăriei Municipiului Aiud, iar interviul va fi susţinut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect ori urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă, să deţină un atestat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România. Vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice trebuie să fie de minimum 7 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Ofertă săracă pentru locuitorii municipiilor și orașelor din județul Alba, la algerile locale din anul 2024. Comparativ cu anul 2020, sunt mai puțini candidați pentru funcția de primar, întrucât sunt mai puține partide, unele dintre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului