Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Doi pacienți au MURIT în sala de așteptare al unui spital, pentru că nu erau paturi libere la ATI

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Situație tragică din cauza pandemiei de Covid-19. Doi pacienți au murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, joi și vineri, în izolatorul Unității de Primiri Urgențe, în așteptarea eliberării unui loc la ATI.

Potrivit reprezentanților SCJU Craiova, locuri libere la ATI nu mai sunt de câteva zile, iar toți pacienții cu Covid care ajung în izolatorul UPU, în stare gravă, sunt trecuți pe o listă de așteptare.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În aceste izolatoare sunt surse de oxigen, cadrele medicale încercând astfel să îi ajute până îi pot transfera la ATI.

Din cauza lipsei locurilor la ATI, o pacientă în vârstă de 83 e ani a decedat joi, iar un al doilea pacient, vineri dimineață.

Toate cele 20 de paturi din Secția de Terapie Intensivă a SCJU Craiova sunt ocupate, managerul Laurențiu Ivanovici menționând că au fost trimise adrese către Ministerul Sănătății prin care a cerut suplimentarea numărului de paturi.

De asemenea, cei din conducerea instituției au încercat să facă și transferuri în țară, dar nu au primit răspunsuri favorabile de la alte spitale.

Sursa: reporter24.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii O parte din păgubiții din scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia au protestat din nou marți, 7 mai 2024, de data aceasta în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Citește și: Scandalul imobiliar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea