Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu a obținut alocarea a 10% pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență
Eurodeputatul Victor Negrescu este autorul amendamentului aprobat de Parlamentul European prin care se recomandă statelor membre să aloce minim 10% pentru educație din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență. După ce a observat decizia guvernanților de la București, de a aloca doar 3,18% pentru educație în planurile draft, a început o campanie pentru sprijinirea proiectului său, reușind să obțină o alocare de peste 10% pentru educație în planul național al României.
“Când am început campania pentru alocarea a minim 10% pentru educație din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență actualii guvernanți nu voiau să audă. În viziunea lor educația trebuia să primească doar 3,18%, o sumă infimă comparativ cu nevoile educației din România. Am strâns sute de semnături online, am obținut sprijinul a zeci de europarlamentari din mai multe state și grupuri politice, m-am adresat instituțiilor europene, am discutat cu miniștrii Educației din mai multe state europene, am fost chiar și la ministrul Educației din România. Treptat, am obținut sprijinul sindicatelor, asociațiilor de elevi și de studenți și a asociațiilor de părinți. Practic nu au mai avut ce să facă. Iată că în planul draft vorbim de o alocare de 10%. Din păcate nu sunt încă mulțumit cu sumele alocate. Se vorbește de 4 miliarde de euro, dar nu știm cât sunt sub formă de împrumuturi, ori eu am fost clar, toată suma trebuie să fie sub formă de granturi. Se merge însă cu o sumă prea mică la negocieri, iar fondurile alocate educației riscă să fie tăiate dacă proiectele propuse nu sunt serioase”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European.
Eurodeputatul român a reușit performanță de a crea o coaliție europeană în susținerea proiectului său și este invitat de cele mai prestigioase organizații internaționale și de autorități din toată Europa pentru a explica cum se pot investi banii în educație și care ar fi proiectele cele mai bune pentru învățământ. Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, și-a declarat disponibilitatea de a lucra la strategia națională privind educația și a oferit deja în aparițiile sale publice soluții pentru sprijinirea învățământului, atât la nivelul României cât și din Alba.
”Nu doar volumul fondurilor este important, ci și calitatea proiectelor și reformelor propuse. În proiectul realizat de Guvern sunt discrepanțe majore față de documentele europene. Spre exemplu sunt cel care a propus crearea Universității online europene, iar în proiectul Guvernului este menționat proiectul fără să înțeleagă ce trebuie să facă. Un alt exemplu este înverzirea școlilor, unde au uitat pentru microbuzele școlare să includă costurile încărcătoarelor sau să definească ce înseamnă o școală verde. Vorbesc de reducerea abandonului școlar, un element central pentru mine, dar nu știu să spună exact în document care este rata actuală a abandonului. Cel mai grav mi se pare lipsa de idei privind digitalizarea educației. Vor să meargă pe o strategie fără un calendar de implementare, fără ținte sau pași concreți. Cel mai grav lucru ar fi să fi obținut banii pentru educație, iar guvernanții să nu știe ce să facă cu ei”, a declarat Victor Negrescu, raportorul Parlamentului European privind digitalizarea educației.
Raportul eurodeputatului român privind construirea unei politici europene în materie de educație digitală a fost votat fără niciun vot împotrivă în comisia de resort a Parlamentului European, documentul urmând să fie votat și în plenul legislativului european în perioada următoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Cine este Andrei-Emil Dîrlău, candidatul AUR Alba pentru Senatul României: „Cu respect și dragoste pentru neam”
Publicitate electorală | Cine este Andrei-Emil Dîrlău, candidatul AUR Alba pentru Senatul României: „Cu respect și dragoste pentru neam” Viața mea a fost un drum continuu de căutare, studiu și dăruire către Dumnezeu, către cultură și oamenii acestui neam. Fiecare etapă a vieții mele a fost ghidată de dorința de a înțelege, a ajuta și […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă