Legea salarizării: Sporurile NU trebuie să depășească 20% din salariul de bază. Raluca Turcan ”Sistemul sporurilor trebuie să fie revizuit radical”
Conform declarației Ministrului Muncii, Raluca Turcan, în România există 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul. Aceasta a precizat că proiectul de lege a salarizării a fost aprobat în prima lectură, miercuri, urmând ca săptămâna viitoare să existe varianta finală ce va merge în Parlament.
Proiectul privind legea salarizării ar urma să ajungă săptămâna viitoare în Parlament, susține Ministrul Mediului, care spune ca a solicitat ministerelor de linie să prezinte propria viziune în acest sens. Raluca Turcan a făcut și precizări legate de sporuri, care, potrivit noului cadru legislativ, nu vor mai depăși 20% din salariul de bază.
„Am solicitat ministerelor de linie să prezinte propria viziune în privința salarizării în sistemul public plecând de la niște principii pe care Ministerul Muncii le-a identificat: Să existe unitate în privința salariului în plata care se calculează pentru toate categoriile socio-profesionale. Noi propunem că salariul de baza la care să se raporteze calculul salariilor să fie 2.300 de lei, nivelul salariul minim brut pe economie. Dacă sunt sporuri care sunt necesar a fi acordate ele să nu depășească 20% din nivelul salariului de baza. Sistemul sporurilor să fie revizuit radical, unele sporuri să fie acordate în sume fixă pentru că presupun expunerea la condiții de muncă identice și altele eliminate și în domeniile respective să se prefere o reașezare pe grilă de salarizare a salariilor în plata”, a declarat Turcan.
În ceea ce privește o posibilă perioadă limită de punere în aplicare a legii salarizării, Ministrul Muncii a spus că nu există o presiune în acest sens, dar că cel mai probabil se va întâmpla „într-un an de zile”.
„Nu avem o presiune foarte mare să o finalizăm, pentru că nu dorim să facem o lege dominată de excepții. Ne-am propus cam într-un an de zile”, a conchis Turcan.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale