COMUNICAT DE PRESĂ| Sorin Bumb: Racordarea la rețelele de energie rămâne gratuită. Cei care doresc, au posibilitatea de a plăti lucrările de racordare în avans
În cursul zilei de ieri am avut o serie de consultări cu reprezentanții firmelor de distribuție a energiei și cu reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) pentru a discuta pe marginea ultimelor reglementări adoptate în domeniul racordării populației la rețelele de energie electrică și gaze naturale.
ANRE a aprobat miercuri o serie de noi acte normative prin care se stabilesc procedurile tehnice privind racordarea la rețelele electrice a clienților casnici, dar și a clienților non-casnici ce se racordează prin instalații cu lungimea de până la 2.500 de metri, precum și regulamentul de racordare la rețeaua de gaze naturale.
Una dintre cele mai importante modificări adoptate este cea care prevede că persoanele fizice sau juridice care doresc să se racordeze la rețele de energie electrică sau gaze, mai repede decât termenul maxim de 90 de zile, stipulat în lege, pot face acest lucru pe cheltuiala lor, urmând ca apoi, în termen de maxim 5 ani, banii să le fie înapoiați de firma de distribuție a energiei, în tranșe anuale egale.
După cum am subliniat și în discuțiile avute astăzi la sediul Parlamentului, racordarea la rețelele de gaze și energie electrică, rămâne gratuită ca principiu, în urma reglementărilor emise în 2020, dar se dă această posibilitate celor care doresc să se racordeze mai repede, plătind în avans costurile cu racordarea, urmând ca apoi să-și recupereze banii de la firmele de distribuție. Acest fapt este însă o opțiune și nu o obligație a consumatorilor finali, fie ei casnici sau industriali. În cazul în care optează pentru această variantă de plată în avans, consumatorii pot alege orice firmă autorizată pentru realizarea proiectului și a lucrărilor de execuție a racordării, nefiind obligați să lucreze cu firma de distribuție.
În cazul celor care aleg să meargă pe procedura clasică, în care distribuitorul suportă costurile, trebuie să știe că termenul de realizare a racordării, inclusiv recepția și punerea în funcțiune a instalației de racordare, este de maximum 90 de zile de la data obținerii acordului/autorizației pentru instalația de racordare.
O altă dispoziție foarte importantă, aprobată de ANRE, aduce beneficii clienților casnici din ansamblurile rezidențiale, prin faptului că dezvoltatorii au interdicția de a mai transfera către utilizatorii individuali cheltuielile cu finanțarea lucrărilor de realizare a reţelei electrice de interes public necesare pentru racordarea locurilor de consum ale acestora. Operatorul de distribuție preia în proprietate, cu justă despăgubire în limita eficienței, în condițiile legii, obiectivul din cadrul ansamblului rezidențial finanțat de către dezvoltator, numai după ce numărul total al instalațiilor de utilizare ale utilizatorilor individuali, clienți finali, puse în funcțiune, reprezintă cel puţin 80% din numărul total al instalațiilor de utilizare din ansamblu. Astfel, dezvoltatorii imobiliari sunt cei care trebuie să asigure construirea rețelei stradale de curent, în cazul ansamblurilor rezidențiale, eliminându-se cazurile de până acum, când cartiere întregi aveau probleme extraordinar de mari pentru că erau alimentate în regim de organizare de șantier.
Sorin Ioan BUMB
Senator PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Cine este Andrei-Emil Dîrlău, candidatul AUR Alba pentru Senatul României: „Cu respect și dragoste pentru neam”
Publicitate electorală | Cine este Andrei-Emil Dîrlău, candidatul AUR Alba pentru Senatul României: „Cu respect și dragoste pentru neam” Viața mea a fost un drum continuu de căutare, studiu și dăruire către Dumnezeu, către cultură și oamenii acestui neam. Fiecare etapă a vieții mele a fost ghidată de dorința de a înțelege, a ajuta și […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă