Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Cum a învins o bunicuță de 76 de ani, în instanţă, IPJ Alba: Pentru ce primise o amendă de 1.500 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

O bătrânică în vârstă în vârstă de 76 de ani din Cugir, amendată de un poliţist pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112, a reuşit în instanţă să obţină anularea procesului verbal de contravenţie. Femeia a primit amenda de 1.500 de lei din partea unui poliţist, care a considerat că patrula de poliţie a fost chemată nejustificat la domiciliul acesteia, alertând fals patrula specializată de intervenţie.

În plângerea pe care a depuse-o la Judecătoria Alba Iulia, femeia susţine că în 21 septembrie 2020 a sunat la 112 pentru că se temea de fraţii şi vecinii săi, care au ameninţat-o, ”iar ea fiind singură şi bătrână, având vârsta de 76 de ani, nu a ştiut la cine să apeleze în acele momente”.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Ca urmare a acestui fapt, petenta (P. Ana) a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 1.500 lei, procesul-verbal contestat fiindu-i comunicat la data de 23 octombrie 2020. Femeia a susţinut că nu a apelat 112 în mod şicanatoriu şi nu a dorit să facă rău nimănui, ”de aceea nu înţelege de ce a fost sancţionată cu amendă şi într-un cuantum atât de mare”.

Poliţia a solicitat respingerea plângerii şi a precizat că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie este rezultatul unor constatări personale ale unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata şi sancţiona faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor şi apărarea statului de drept.

„Veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situaţia de fapt reţinută în procesul verbal nu ar corespunde realităţii. Aceste indicii trebuie furnizate şi dovedite de către petentă, care susţine netemeinicia procesului – verbal de contravenţie, neputându-se reduce la o simplă negare de plano a acestora. În caz contrar, ar fi lipsită de conţinut atât instituţia răspunderii contravenţionale, cât şi puterea organelor abilitate de lege de a acţiona în sensul respectării acesteia. Or, potrivit normelor procesuale civile, «cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o şi dovedească”, a mai afirmat reprezentantul IPJ Alba.

Judecătoria Alba Iulia a reţinut temeinicia procesului verbal ca fiind reală, însă a contestat proporţionalitatea amenzii.

„Nu s-a făcut dovada că petenta ar fi realizat anterior apeluri la 112 fără un motiv întemeiat sau că ar fi fost sancţionată contravenţional pentru o astfel de faptă. Sancţiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol al faptei săvârşite, iar sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ. Făcând aplicarea acestor criterii la prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală aplicată petentei, respectiv amenda contravenţională în sumă de 1.500 lei, nu reflectă o temeinică apreciere a situaţiei de fapt, fiind prea severă”, a motivat judecătorul.

Astfel, având în vedere mijloacele în care s-a săvârşit fapta, lipsa unui prejudiciu pentru fapta săvârşită, vârsta înaintată, precum şi starea de sănătate a petentei, judecatorul a apreciat „că o justă individualizare a sancţiunii principale trebuia să se materializeze în aplicarea sancţiunii avertismentului, iar nu a amenzii contravenţionale”.

Astfel, amenda în cuantum de 1.500 de lei a fost înlocuită cu un avertisment, dar, în acelaşi timp, i s-a atras atenţia femeii cu privire la pericolul social al faptei săvârşite.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Trafic ÎNGREUNAT pe Transalpina – DN 67 C: Copaci căzuți pe carosabil între Tău Bistra și Barajul Oașa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trafic ÎNGREUNAT pe Transalpina – DN 67 C: Copaci căzuți pe carosabil între Tău Bistra și Barajul Oașa Traficul rutier este îngreunat vineri dimineața pe Transalpina – DN 67 C, din cauza copacilor căzuți pe carosabil. Citește și: 21-22 noiembrie 2024 | COD ROȘU de ninsori și viscol în zona montană din Alba și alte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea