Alexandru Rafila: VACCINAREA, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea la normalitate
Lumea s-ar putea reîntoarce la normalitate începând cu luna septembrie, conform spuselui deputatului PSD, Alexandru Rafila. Totuși, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie îndeplinite două condiții: capacitatea de vaccinare să ajungă la 100.000 pe zi, iar interesul oamenilor pentru imunizare să fie menținut.
„Da, este un termen realist, cu două condiții. Una este legată de capacitatea de a administra 100.000 de doze de vaccin pe zi, minim, ăsta trebuie să fie un minim și este posibil să facem acest lucru, având în vedere că în următoarele două luni, adică luna aceasta și luna viitoare, peste șase milioane de doze de vaccin vor sosi în România, așa că 100.000 ca și medie, incluzând și zilele de week-end. Al doilea element este legat de disponibilitatea populației să se vaccineze. Ăsta este elementul crucial, trebuie menținut interesul oamenilor, trebuie explicat și mai mult, fiecare dintre noi trebuie să știm că reîntoarcerea la normalitate în luna septembrie de exemplu este legată de obținerea unei acoperiri vaccinale de minim 70%”, a declarta Alexandru Rafila.
Medicul susține că măsurile care însoțesc scenariul roșu nu sunt suficiente, dacă populația nu cooperează: „Doar măsurile, fără o aderență a populației la respectarea protecției individuale nu au rezultate extraordinare. Sunt de acord cu măsurile în principiu, dar trebuie găsită calea aceasta a unui parteneriat între autorități și populație și aici cred că mai sunt lucruri de făcut”.
Alexandru Rafila mai spune că testarea lasă de dorit în multe orașe și că se face disproporționat.
„În foarte multe orașe mai mari, testarea lasă de dorit, adică sunt disproporții foarte mari între testările dintre diverse capitale de județ, ca să mă refer doar la aceste localități și atunci nu putem face comparații, decât dacă se testează în mod similar, adică persoanele care întrunesc definițiile de caz, eliberate de către Institutul Național de Sănătate Publică, pe de o parte, dar chiar și contacții apropiați ai unor persoane infectate sunt supravegheați și testați cu regularitate, încât orice caz nou să poată fi într-adevăr înregistrat”, a mai spus Alexandru Rafila.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica