Investiție de 14 milioane de lei pentru modernizarea secției de Maternitate-Pediatrie a Spitalului Orășenesc Cugir. Prima clădire a localității cu sistem de încălzire prin pompe de căldură
Stadiul lucrărilor pentru modernizarea secției de Maternitate-Pediatrie a Spitalului Orășenesc Cugir, se află la momentul actual la 33%, urmând ca această nouă clădire să aducă o premieră în Cugir, fiind prima din oraș care va utiliza un sistem de încălzire prin pompe de căldură.
„Secţia Maternitate-Pediatrie a Spitalului Orăşenesc Cugir ar putea fi prima clădire publică din localitate care va utiliza un sistem de încălzire bazat pe pompe de căldură, caracterizat de durabilitate, întreținere economică și costuri reduse de operare.
Eficienţa energetică a clădirilor publice este unul dintre obiectivele urmărite de administraţia locală, motiv pentru care Primarul Oraşului Cugir, Adrian Teban alături de managerul Spitalului, Florin Arion, au discutat astăzi cu executantul lucrărilor de modernizare a Maternității-Pediatriei despre avantajele şi dezavantajele implementării unui astfel de sistem.
În momentul de faţă, gradul fizic de realizare a investiţiei este de 33%, constructorul dând asigurări că va respecta graficul de lucrări şi termenul de finalizare, stabilit pentru luna septembrie a acestui an.
Au fost realizarte lucrări de izolarea termică, înlocuire a tâmplăriei, lucrări de consolidare.
S-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea capacităţii de reducere a riscului seismic
Au fost înlocuite instalațiile electrice și cele de apă și canalizare
Au fost realizate recompartimentări, conform necesităţilor medicale specifice.
Urmează să fie montat un sistem de supraveghere video pe circuit închis și un sistem de supraveghere bolnavi.
Ascensorul va fi înlocuit cu unul care să asigure accesul cu targă.
Imobilul va beneficia de investiţii de aproximativ 14 milioane de lei, în baza proiectului “Creșterea eficienței energetice în clădirea publică Secția Maternitate și Pediatrie – Spital Orășenesc Cugir” finanţat prin Programul Operațional Regional 2014-2020″, au transmis reprezentanții administrației locale din Cugir.
[nggallery id=8104]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Șoferiță de 21 de ani, din Vidra, prinsă la volan cu permisul suspendat: Polițiștii i-au făcut dosar penal
Șoferiță de 21 de ani, din Vidra, prinsă la volan cu permisul suspendat: Polițiștii i-au făcut dosar penal O șoferiță de 21 de ani, din Vidra, a fost prinsă la volan cu permisul suspendat. Polițiștii din Câmpeni i-au făcut dosar penal. Citește și: Tânăr din Abrud, prins de polițiști MORT DE BEAT la volan: Avea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica