Mihaela Mih – Dehelean: Scrisoare către câţiva români

     Ne uităm în jur şi ne întrebăm pe bună dreptate ce se va întâmpla cu viitorul acestei naţiuni care în ultimii săi ani a reuşit rapid, prin lipsă de viziune şi reacţie, să parcurgă drumul blestemat de la stadiul de popor la cel de populaţie pe baza căreia se pot face cele mai sinistre experienţe. În lumea pe care o considerăm civilizată, disciplinată, cu gândul la depăşirea unei grave şi profunde crize economice, resursele solului şi subsolului reprezintă o şansă a relansării economice. În lumea pe care o considerăm civilizată, cu modele statale îndreptate către cetăţean, oamenii, resursele, viitorul, toate acestea nu se vând în dispreţul celor mulţi şi spre beneficiul celor puţini. Ţara şi cetăţenii contează… Aici, într-o stare de postistorie, în care timpul şi oamenii s-au obişnuit cu încălcarea flagrantă a interesului naţional, s-a vândut tot, ca într-o piaţă sinistră în care, ştiţi ceva, chiar şi copiii nenăscuţi au fost negociaţi la preţuri sfidătoare faţă de ceea ce unii dintre noi înţeleg valoarea unei vieţi de om. Aici, într-o stare de postistorie, resursa umană de calitate e marginalizată şi suspectată de sentimente anacronice precum dragostea de patrie, aici resursele de care depindea un soi de independenţă în raport cu ţările vecine se vând la preţuri care sfidează minima logică. Zilele trecute, resurse importante de cupru au fost înstrăinate la o valoare de 100 de ori mai mică decât valorează, demonstrând că bogăţia unei ţări, resursele sale minerale, că vorbim aici de aur, argint sau cupru sau despre apele minerale date pe nimic, nu înseamnă nimic dacă cei care conduc această ţară nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce înseamnă interesul naţional. Zeci de companii străine, cu imagine bine ticluită, cu echipe de comunicatori ce prezintă situaţia cu aer de arhanghel mirosind a mir, cumpără resurse care valorează de mii de ori mai mult decât preţul plătit, sub privirea interesată a unui conducător politic sau altul. Nimeni nu spune că nu trăim într-o lume complexă, în care negocierea resurselor minerale face parte dintr-o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, dar modul în care am înţeles să facem asta sfidează orice logică de ordin economic. Săracă ţară bogată, demult interesul naţional a fost confundat cu interesul unor conducători care uită de cei care i-au trimis acolo. Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu resursele minerale ale unei ţări care efectiv nu mai poate respira sub presiunea unui negoţ ieftin cu suflete scumpe, România şi românii întreabă pe bună dreptate unde au fost serviciile de informaţii, de ce nu reacţionează când în mod evident interesul naţional e încălcat? Ce se întâmplă la nivelul SIE, când tot felul de investitori aventurieri investesc într-o ţară în care numai aerul nu a mai fost privatizat în interesul celor din afara graniţelor ţării?!
România vândută de către conducători, îngropată în strategii politice de către structuri care ar trebui să fie independente şi în serviciul public, reacţionează cu greu, societatea fiind fracturată la un nivel fără precedent în istoria sa modernă. România celor mulţi devine încet dar sigur parte a unui experiment în care clasa politică scrie discursuri iar societatea civilă crede în mod incorect că nu mai e nimic de făcut. Şi nu e deloc aşa. Scrisoarea mea către câţiva români are un mesaj simplu şi sper, bineînţeles, interesul naţional nu se negociază, se apară, căci oameni buni aţi depus un jurământ în care propăşirea neamului românesc era una dintre valorile supreme. Oameni buni, eu sunt un cetăţean român născut într-una din cele mai bogate zone ale ţării, Munţii Apuseni, şi ştiu, aşa cum trebuie să ştie fiecare dintre cei care citesc aceste rânduri, că politicienii sunt vremelnici, că un post de orice natură se pierde sau se câştigă, dar interesul naţional, România profundă rămâne o valoare supremă ce trebuie apărată de către cei care vorbesc despre patrie şi onoare mai des decât o fac eu, un cetăţean care pretinde că îşi iubeşte neamul. România şi interesul său legat de viitor nu poate să fie o marfă în mâna unor politicieni al căror interes e să îşi păstreze influenţa. Oameni buni, cu sau fără ochi albaştri, România trebuie să dăinuie şi sper măcar acum, în ultimul ceas, că nu veţi fi de acord cu măsuri care în cele din urmă vor dezintegra această ţară. Istoria, eroii noştri, lumina de românism din sufletul fiecăruia să vă fie călăuză într-o perioadă în care prea mulţi şi prea des vorbesc despre România ca despre o moşie care poate fi înstrăinată oricând, oricum, oricui…

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI