Rămâi conectat

Actualitate

Verificarea salubrizării cursurilor de apă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prin ordin al prefectului Ştefan Bardan a fost numită o comisie pentru verificarea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la salubrizarea cursurilor de apă. Din comisie fac parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Alba, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Alba. În perioada 19 martie – 27 aprilie, comisia verifică modul în care au fost salubrizate cusurile de apă din judeţ, urmând să precizeze concluziile şi măsurile întreprinse pentru diminuarea efectelor unor eventuale inundaţii în această primăvară, raport ce va fi înaintat Ministerului Mediului şi Pădurilor. „Este important ca administraţiile publice locale şi cetăţenii să conştientizeze importanţa gospodăririi apelor atât în mediul urban, cât şi în mediu rural, pentru a ajuta la salubrizarea cursurilor de apă în vederea evitării unor eventuale inundaţii”, a declarat prefectul Ştefan Bardan. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bacalaureat 2024: Baremele de corectare la probele de Matematică și Istorie au fost publicate oficial de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Bacalaureat 2024: Baremele de corectare la probele de Matematică și Istorie au fost publicate oficial de Ministerul Educației Ministerul Educației a publicat marți subiectele și baremele de corectare la probele de Matematică și Istorie. Baremele de corectare și subiectele au fost publicate la ora 15.00, pe subiecte.edu.ro. Barem corectare Istorie Barem corectare matematică- profil Matematică- […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea