Introducerea unor noi categorii de persoane în cea de-a doua etapă de vaccinare anti-Covid-19, aprobată de Guvern
Introducerea unor noi categorii de persoane care vor intra în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 a fost aprobată de Guvern, în ședința de miercuri.
Persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, bolnavilor cronici și angajaților din domenii esențiale li se adaugă persoanele cu dizabilități, însoțitorii și persoanele fără adăpost. De asemenea, sunt incluse noi categorii de angajați.
Potrivit Hotărâri de Guvern adoptată astăzi, campania de vaccinare va fi extinsă pentru a include, în etapa a doua, și alte categorii de angajați, în special din instituții publice, persoane cu dizabilități și persoane fără adăpost.
Noile categorii din etapa a doua a campaniei de vaccinare
Potrivit HG, în etapa a doua vor fi incluse „persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea; persoane fără adăpost”.
De asemenea, în etapa a doua mai intră:
-personal-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Curtea Constituțíonală, Preşedinţie, Guvern, Consiliul Economic și Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Națională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora
CITEȘTE ȘI: Alba Iulia revine la scenariul galben: Interiorul restaurantelor va fi, din nou, DESCHIS clienților. Măsuri similare la Ighiu și Stremț
-personalul în activitate din cadrul celorlalte instituții din sistemul național de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și executorii judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției și avocații înscriși în tabloul avocaților întocmit potrivit Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,republicată, cu modificările și completările ulterioare.
-personalul navigant român maritim și fluvial;
-personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol)
-personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU).
-personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
-personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii;
-persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);
-personalul din administrația publică locală;
CITEȘTE ȘI: 50 noi INFECTĂRI în județul Alba, în ultimele 24 de ore: LISTA localităților din care provin noile cazuri de COVID-19
-lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;
-personalul din Administrația Națională de Meteorologie
-membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
-personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;
-inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora.
-personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti
-personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței
-sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia: Administratorul judiciar cere în instanță anularea antecontractului prin care Ovidiu Jidveian a scos din firmă 6 milioane de euro
Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia: Administratorul judiciar cere în instanță anularea antecontractului prin care Ovidiu Jidveian a scos din firmă 6 milioane de euro Administratorul judiciar al societății Parc Residence Alpha SRL Alba Iulia, firmă implicată într-un scandal imobiliar uriaș, solicită în justiție anularea unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat de fostul administrator, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană