Rămâi conectat

Ştirea zilei

116 de DECESE în rândul pacienților cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. 1.054 de pacienți se află în stare gravă la ATI

Ziarul Unirea

Publicat

în

116 de DECESE în rândul pacienților cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. 1.054 de pacienți se află în stare gravă la ATI

În intervalul 19.01.2021 (10:00) – 20.01.2021 (10:00) au fost raportate 116 decese (71 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Aceștia au fost internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

113 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.240. Dintre acestea, 1.054 sunt internate la ATI.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Intervenție a drumarilor DN 67C Transalpina pentru îndepărtarea aluviunilor și a unui arbore doborât de vânt pe carosabil

Ziarul Unirea

Publicat

în

Intervenție a drumarilor DN 67C Transalpina pentru îndepărtarea aluviunilor și a unui arbore doborât de vânt pe carosabil Traficul rutier este îngreunat luni dimineața pe DN 67C Transalpina, din cauza unui arbore căzut pe carosabil și a aluviunilor aduse de apă. Citește și: Lucrări pe Transalpina, la Săsciori și Șugag, pentru stabilizarea zonelor cu pericol […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea