Sprijin german pentru sistemul educațional din Regiunea Centru
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a primit vizita unei delegații a Landului Brandenburg din Germania, partener tradițional al Regiunii Centru. La întâlnire au participat domnul Andreas Kotzorek, reprezentând Camera de Comerț și Industrie din Cottbus, reprezentanta Landului Brandenburg în Regiunea Centru, doamna dr. Birgit Schliewenz și domnul Simion Crețu, director general ADR Centru. Reuniunea a urmărit concretizarea posibilităților de cooperare bilaterală în special în domeniul educațional, prin acreditări și schimburi de elevi, studenți și cadre didactice între cele două regiuni europene. Vizita delegației germane a fost organizată de către Reprezentanța Landului Brandenburg în Regiunea Centru, cu sprijinul ADR Centru. În cadrul acestei vizite de trei zile, domnul Andreas Kotzorek, din partea Camerei de Comerț și Industrie Cottbus, a avut întâlniri de lucru cu reprezentanții mediului universitar și al formării profesionale a tinerilor, atât la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Alba, cât și al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita s-a finalizat cu o ședință de lucru la sediul ADR Centru cu domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Tema principală a discuțiilor a vizat concretizarea unor acțiuni bilaterale în domeniul educațional, legate de sectorul energiilor regenerabile. Astfel, domnul Kotzorek a menționat faptul că la Universitatea albaiuliană a discutat despre posibilitățile de colaborare ale acestei instituții de învățământ superior cu Universitatea din Cottbus, Landul Brandenburg – Germania. Această colaborare în domeniul educațional va urmări acreditarea unor noi specializări tehnice la universitatea albaiuliană, dar și în alte centre universitare din Regiunea Centru, în domeniul producerii și utilizării energiei din surse regenerabile. Se vizează inclusiv crearea unor studii de masterat pe profil tehnic, cu aportul experților germani, la Universitatea din Alba Iulia. Deoarece germanii pun mare accent pe pregătirea profesională, activitățile vor începe cu schimburi de elevi, studenți și cadre didactice, între unități școlare din Regiunea Centru și landul german, dar și între universitățile românești interesate și Universitatea din Cottbus. Sectorul energiilor regenerabile implică și o formare profesională a unor lucrători în domeniu, de aceea partea germană pune mare accent atât pe pregătirea inițială a elevilor, cât și pe formarea adulților, prin cursuri alternative. Încă din această toamnă este posibilă efectuării practicii de specializare a unor ucenici și studenți, la instituții de învățământ și agenți economici din Germania.
Referindu-se la stadiul în care această problematică este dezvoltată în Regiunea Centru, domnul Simion Crețu a subliniat interesul ADR Centru, dar și al autorităților administrației publice locale, de a pregăti proiecte cu finanțare europeană care să atragă investiții semnificative în sectorul românesc al energiilor regenerabile. Astfel, în țara noastră avem nevoie de specialiști bine pregătiți și de know-how, în acest domeniu, în special în contextul viitoarei perioade de programare a fondurilor europene. Conform Strategiei Europa 2020, două dintre priorităţile către care se vor aloca fonduri sunt dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare; dar și promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive. În plus, regiunea noastră a implementat două importante proiecte regionale cu sprijinul partenerilor germani din Landul Brandenburg, care au legătură cu pregătirea tinerilor în domeniul producerii și utilizării resurselor de energie regenerabilă. Primul dintre aceste proiecte, ”RenERg EuReg” finanţat de către Comisia Europeană pentru întărirea capacităţii regiunilor Centru şi Brandenburg şi a actorilor regionali din domeniul energetic, de a planifica şi utiliza resursele regenerabile locale şi regionale ca o soluţie a dezvoltării economice durabile, s-a finalizat în anul 2010 prin realizarea unei analize a potenţialului surselor regenerabile de energie în regiunea noastră și a Strategiei Regiunii Centru privind utilizarea surselor regenerabile de energie. Cel de-al doilea proiect, „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional (CR) al Regiunii de Dezvoltare Centru”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a fost coordonat de Universitatea ”1 Decembrie 1918”, în parteneriat cu ADR Centru și cu instituții de formare profesională din Germania și Franța. Acest proiect a dus la îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a membrilor CR și la realizarea unui Regulament de organizare și funcționare al acestui organism. Practic acest proiect a pus bazele strategiei de acțiune la nivel regional în domeniul formării profesionale și a definirii programelor de studiu în domeniul învățământului profesional și tehnic.
” Datorită parteneriatului activ cu Landul Brandenburg, Regiunea Centru este printre primele din țară în care se constată o concentrare a interesului, atât din punct de vedere administrativ, cât și al clusterelor mai vechi sau mai recent formate, de a instrui tinerii în domeniul profesional. ADR Centru dorește să devină liantul în acest proces de dezvoltare a sistemului educațional regional, implicând structurile de afaceri sau asociațiile profesionale în formarea unor buni specialiști. Cererea și oferta în domeniul instruirii sunt încă disproporționate în regiunea noastră și mediul privat se implică prea puțin în identificarea exactă a necesităților de pregătire ale cetățenilor. În urma vizitei domnului Andreas Kotzorek dorim ca, în foarte scurt timp, cel puțin un grup de elevi să facă 2 luni de practică la firmele germane. Apoi trebuie să capacităm clusterele din Regiunea Centru – care activează în domeniile energiei regenerabile, al prelucrării lemnului, sau metalelor și al industriei alimentare – să devină platforme comune de comunicare și pregătire, astfel încât să formăm resurse umane la calificări de top. Astfel, firmele străine, investitorii, vor găsi atractivă regiunea noastră nu numai pentru resursele naturale, ci și pentru industrie, servicii și specialiști bine pregătiți. Atunci tinerii noștri nu vor mai fi nevoiți să plece, rata îmbătrânirii populației ar putea fi diminuată și vom crea condițiile creșterii bunăstării cetățenilor regiunii”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, după încheierea întrevederii cu oaspeții germani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan