Performanța Ighiu abia așteaptă să se reia Liga a 4-a | Ne propunem să ne batem la promovare”, afirmă antrenorul Adorian Himcinschi
Performanța Ighiu abia așteaptă să se reia fotbalul amator din județ, după ce în 2020 a susținut un singur joc, 2-2 la Săsciori, cu Energia, meci contând pentru etapa a 17-a a celui de-al 4-lea eșalon, a doua a returului, în 8 martie, ulterior sezonul întrerupându-se din cauza pandemiei de coronavirus.
Chiar dacă Asociația Județeană de Fotbal Alba a făcut eforturi considerabile pentru a începe un nou campionat în toamnă, acest lucru nu a fost posibil întrucât testele obligatorii s-au dovenit principalul obstacol în calea echipelor, mai ales în plan financiar. Situația este generală la nivel național, întrucât în numai două județe, Brașov și Hunedoara, “fotbalul mic” a pornit la drum cu ediția 2020/ 2021.
Sub comanda antrenorului Adorian Himcinschi, Performanța Ighiu s-a clasat pe poziția a 4-a, după CS Ocna Mureș, CS Universitatea Alba Iulia și Voința Stremț, ce aveau cu un meci mai mult disputat, gândurile îndreptându-se spre atacarea promovării în Liga a 3-a. Ighienii au reușit să-și formeze un lot extrem de competitiv pentru acest nivel, cu jucători valoroși, unii dintre ei curtați (Potopea sau Tripșa – CS Ocna Mureș) sau împrumutați la echipe din eșalonul terț în acest interval de timp în care echipa nu a avut activitate competițională, nume precum Dr. Pop, S. Fulea (Unirea Alba Iulia), Gh. Râșniță (Gloria Geoagiu), R. Munteanu (Dacia Orăștie). De altfel, fotbaliștii au fost plătiți în anul 2020, în acele câteva luni în care s-a desfășurat pregătirea, jucătorii fiind cu drepturile la zi la finele anului.
“Vrem să începem să jucăm fotbal, în caz contrar fotbalul din județ se va distruge din cauza pauzei îndelungate. Cu acest lot bun, în mod categoric ne vom bate la promovare în această primăvară în care sperăm să revenim pe gazon, indiferent de forma de disputare a campionatului”, a declarat antrenorul Adorian Himcinschi, fost în Liga a 3-a la cârma conjudețenelor Unirea Alba Iulia și Performanța Ighiu.
Ca idee, gruparea din comuna Ighiu dispune în acest moment de următorul efectiv: A. Mureșan, Dr. Pop – Csiki, S. Fulea, Potopea, R. Muntean, Greuruș, D. Schiau, Gh. Râșniță, Tripșa, Javla, Bălaș, A. Păcurar, Ispas, Căt. Dănilă, S. Szekely, F. Himcinschi, jucători aflați sub contract.
După toate probabilitățile, ținând cont de faptul că sunt agreate și testele rapide la nivelul fotbalului autohton, caz în care cheltuielile vor fi reduse considerabil, AJF Alba studiază posibilitatea demarării campionatului sub forma unui “play-off”, forma de organizare depinzând de câte participante vor dori să joace în primăvară (în toamnă erau 16 echipe înscrise).
“Totul depinde de când va începe campionatul și câte meciuri se vor disputa. După un an foarte dificil, în care am așteptat în zadar să jucăm, sper să reușim acum. Repet, obiectivul nostru este să atacăm promovarea în Liga a 3-a”, a încheiat Adorian Himcinschi (ce va împlini 50 de ani în 31 ianuarie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale