În 22 decembrie, ședința CJ Alba: Stabilirea taxelor locale şi tarifele datorate bugetului general al județului pentru anul 2021, pe ordinea de zi
Consiliul Judeţean Alba este convocat în şedinţa „ordinară”, în ziua de 22 decembrie 2020. Între proiectele de pe Ordinea de zi se află și trecerea podului peste râul Mureș din domeniul public în domeniul privat al UAT-ului județului Alba.
Proiectul ordinii de zi cuprinde:
1. Aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „extraordinară” a Consiliului Județean Alba din data de 9 decembrie 2020
Redactat: Vasile Bumbu, secretar general al Judeţului Alba
2. Proiect de hotărâre nr. 232/26 octombrie 2020 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al Judeţului Alba, în anul 2021
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii, Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului, Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice, Comisiei de specialitate nr. 4 Comisia educație, cultură, culte şi artă, tineret, ONG – uri și sport, Comisiei de specialitate nr. 5 Comisia servicii publice de interes judeţean, cooperare interinstituțională, turism şi relaţii internaţionale, agricultură și mediu de afaceri şi Comisiei de specialitate nr. 6 Comisia sănătate, protecție socială, evidenţa persoanelor şi situaţii de urgenţă
3. Proiect de hotărâre nr. 266/7 decembrie 2020 privind includerea unor bunuri în Inventarul proprietăţii private a Judeţului Alba şi aprobarea concesionării acestora către Societatea Comercială APA CTTA S.A. Alba
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii şi Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului
4. Proiect de hotărâre nr. 267/7 decembrie 2020 privind aprobarea rezultatului concursului pentru analizarea proiectului de management al managerului Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, a perioadei pentru care se va încheia contractul de management şi încheierea contractului de management
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice şi Comisiei de specialitate nr. 4 Comisia educație, cultură, culte şi artă, tineret, ONG – uri și sport
5. Proiect de hotărâre nr. 268/7 decembrie 2020 privind aprobarea rezultatului concursului pentru analizarea proiectului de management al managerului Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, a perioadei pentru care se va încheia contractul de management şi încheierea contractului de management
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice şi Comisiei de specialitate nr. 4 Comisia educație, cultură, culte şi artă, tineret, ONG – uri și sport
6. Proiect de hotărâre nr. 270/9 decembrie 2020 privind aprobarea rezultatului concursului pentru analizarea proiectului de management al managerului Teatrului de Păpuși „PRICHINDEL” Alba Iulia, a perioadei pentru care se va încheia contractul de management şi încheierea contractului de management
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice şi Comisiei de specialitate nr. 4 Comisia educație, cultură, culte şi artă, tineret, ONG – uri și sport
7. Proiect de hotărâre nr. 271/9 decembrie 2020 privind aprobarea rezultatului concursului pentru analizarea proiectului de management al managerului Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, a perioadei pentru care se va încheia contractul de management şi încheierea contractului de management
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice şi Comisiei de specialitate nr. 4 Comisia educație, cultură, culte şi artă, tineret, ONG – uri și sport
8. Proiect de hotărâre nr. 273/9 decembrie 2020 privind prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 235/14 septembrie 2018 cu privire la unele măsuri pentru funcționarea corespunzătoare a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba, cu modificările şi completările ulterioare
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii, Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului, Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice şi Comisiei de specialitate nr. 6 Comisia sănătate, protecție socială, evidenţa persoanelor şi situaţii de urgenţă
9. Proiect de hotărâre nr. 274/9 decembrie 2020 cu privire la modificarea valorii de inventar a unui bun imobil, proprietate publică a Judeţului Alba, aflat în administrarea Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, ca urmare a efectuării unor de lucrări de investiţii
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii şi Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului
10. Proiect de hotărâre nr. 275/10 decembrie 2020 cu privire la exprimarea acordului pentru închirierea unui imobil – construcție și teren aferent, cu destinația prestări servicii sociale de interes public, proprietate publică a UAT – Judeţul Alba, aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii, Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului şi Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice
11. Proiect de hotărâre nr. 276/14 decembrie 2020 privind aprobarea Procesului verbal de vecinătate, pentru stabilirea limitelor comune dintre DJ 107K – proprietate publică a UAT – Judeţul Alba, cu imobilul, situat administrativ în intravilanul comunei Galda de Jos, sat Poiana Galdei, înscris în C.F. nr. 71637 Galda de Jos, C.F. nr. 75912 Galda de Jos, C.F. nr. 75913 Galda de Jos şi C.F. nr. 75914 Galda de Jos, judeţul Alba
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului
12. Proiect de hotărâre nr. 277/14 decembrie 2020 privind aprobarea trecerii bunului imobil „Traversare pod peste Râul Mureş”, proprietate publică a UAT-Judeţul Alba, din domeniul public în domeniul privat al UAT-Județul Alba, în vederea scoaterii din funcţiune şi valorificării prin casare și pentru pentru radierea acestuia din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Alba
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii şi Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului
13. Proiect de hotărâre nr. 278/14 decembrie 2020 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice şi Comisiei de specialitate nr. 6 Comisia sănătate, protecție socială, evidenţa persoanelor şi situaţii de urgenţă
14. Proiect de hotărâre nr. 279/15 decembrie 2020 privind însuşirea documentaţiilor tehnice cadastrale pentru înscrierea în Cartea Funciară, a dreptului de proprietate publică în favoarea UAT – Judeţul Alba, prima înregistrare, ca bun aparţinând domeniului public al Judeţului Alba, asupra drumului judeţean DJ 705D: Limită Judeţul Hunedoara (km 7+700) – Cheile Cibului – Cib – Glod – Nădăştia – Almaşu Mare – Limită Judeţul Hunedoara (km 33+100)
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului
15. Proiect de hotărâre nr. 280/14 decembrie 2020 privind aprobarea completării Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Județean Alba aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 71/20 martie 2020
Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba
Transmis spre avizare Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia dezvoltare economică, bugete, dezvoltare rurală, prognoze şi strategii, Comisiei de specialitate nr. 2 Comisia amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, investiții şi lucrări publice, mediu și administrarea domeniului public şi privat al județului, Comisiei de specialitate nr. 3 Comisia juridică, administrație publică locală, etică și apărarea ordinii publice, Comisiei de specialitate nr. 4 Comisia educație, cultură, culte şi artă, tineret, ONG – uri și sport, Comisiei de specialitate nr. 5 Comisia servicii publice de interes judeţean, cooperare interinstituțională, turism şi relaţii internaţionale, agricultură și mediu de afaceri şi Comisiei de specialitate nr. 6 Comisia sănătate, protecție socială, evidenţa persoanelor şi situaţii de urgenţă
16. Întrebări, interpelări, declaraţii politice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Actualitateacum 2 zile
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi