Rămâi conectat

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – Sanaya Libby`s La Laguna 3-0, în Cupa Challenge | Mâine, duel cu VK Prostějov, pentru un loc în careul de ași al întrecerii continentale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana României, Volei Alba Blaj, debutat cu o victorie, scor 3-0 (25-19, 25-10, 25-22), împotriva echipei spaniole Sanaya Libby`s La Laguna, în Cupa Challenge, a treia competiție continentală  meci programat în Sala “Transilvania” din Sibiu și contând pentru optimile de finală.

Darko Zakoc nu a lăsat nimic la voia întâmplării, mizând pe cele mai bune jucătoare, cu toate că întâlnirea nu a avut istoric, duraând numai 64 de minute. De altfel, la finele întâlnirii, Jovana Kocic a fost desemnată MVP-ul întâlnirii. Cele mai puncte pentru Blaj le-au realizat Jovana Kocic – 14, alături de Ioana Baciu, Maja Aleksic și Bojana Milenkovic – câte 12.

Volei Alba Blaj va juca mâine, de la ora 17.00, cu VK Prostějov (Cehia), pentru un loc în semifinalele competiției, reprezentanta României fiind favorită la câștigarea trofeului.

O partidă extem de simplă pentru formația din „Mica Romă” ce a condus în permanență, fără să se întrebuințeze prea mult. Dacă în prmul set, cât de cât gruparea din Spania a mai rezistat, în al doilea cofruntarea a căpătat accente disproporționate, scorul luând proporții. În al treilea parțial s-su simțit, puțin, relaxarea în rândul amfitrioanelor, ce au început să greșească (12-9 14-13, 21-19), însă lucrurile au intrat rapid în normalitate

Ținând cont de faptul că pademia de COVID-19 a lovit sportul din Europa, CEV a decis să modifice sistemul de desfășurare a diverselor întreceri. În consecință, echipa din “Mica Romă” a primit dreptul de a organiza un turneu cu 4 echipe, în 9 și 10 decembrie, la Sibiu, în locația tradițională a jocurilor europene, însă vor fi numai două jocuri și trei echipe, întrucât AJM FC do Porto (Portugalia) a anunțat că se retrage. Așadar, formația pregătită de Darko Zakov va întâlni mâine, tot de la ora 17.00, pe VK Prostějov (Cehia), o mai veche cunoștiință, meci contând pentru sferturile de finală. Dacă se va impune și în acest duel, gruparea din Alba, considerată marea favorită a turneului, ar accede în “careul de ași” al Cupei Challenge.

Volei Alba Blaj: Ana Antonijević – 3 p, Ioana Baciu -12 p, Jovana Kocić – 14 p, Maja Aleksić – 12 p, Bojana Čelić-Markovic – 4 p, Bojana Milenković – 12 p, Silvija Popović – libero; a mai jucat Ramona Rus – 3 p; Irina Malkova, Ștefania Cheluță, Réka Bleicher; Francesca Alupei, Aleksandra Spasenić.

Foto: Lucian DANCIU

[nggallery id=8061]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]

Citește mai mult

Sport

În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe

Dan HENEGAR

Publicat

în

În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea