Comunicat de presă| Radu Tuhuț, candidat PSD Alba: Ușa biroului meu va fi mereu deschisă! Veți găsi același om pentru oameni (P)
România se află în fața unor alegeri extrem de importante pentru că de rezultatul lor depinde parcursul țării în următorii patru ani, calitatea vieții oamenilor, politica de dezvoltare și cea investițională, precum și nivelul salariilor și pensiilor.
Cu partidul Social Democrat aveți siguranța unui trai mai bun, siguranța pensiilor și salariilor, siguranța serviciilor medicale, siguranța realizării de investiții în educație și infrastructura rutieră, siguranța finanțării echidistante a comunităților locale.
Suntem cel mai mare și puternic partid din România! La fel ca toate partidele, PSD a avut suișuri și coborâșuri, a făcut greșeli și fapte bune, dar, spre deosebire de celelalte, mereu a acționat gândindu-se la necesitățile celor mulți. Împreună am reușit să facem ceva pentru fiecare domeniu: cadrelor medicale le-au fost crescute salariile și astfel au rămas în țară; cadrelor didactice le-au fost reîntregite veniturile și le-a fost redată demnitatea; mediul privat a apreciat reducerea TVA-ului și a altor taxe; administrațiile locale s-au bucurat de mari finanțări pentru investiții în infrastructură, educație și locuire; hotelierii, antreprenorii din turism – voucherele de vacanță; fermierii – programele concrete de susținere a agriculturii și pentru creșterea animalelor; elevii și studenții – creșterea fondului de burse și transportul gratuit cu trenul, iar lista poate continua.
În ceea ce mă privește, vă asigur pe toți că voi rămâne la fel, același om, pentru oameni, a cărui ușă va fi mereu deschisă; pentru bunăstarea cetățenilor, voi colabora deschis, transparent cu toți primarii. Voi munci pentru îmbunătățirea legislației aplicabile administrațiilor publice, de care va beneficia deopotrivă și cetățenii. Mă voi implica la fel de mult pentru respectarea dreptului la educație în comunitățile rurale, pentru asigurarea de servicii medicale în fiecare comună, pentru finanțarea corespunzătoare și a orașelor mici și mijlocii. Sunt convins că Alba și Transilvania vor câștiga mult prin descentralizare.
Îi asigur pe toți cei din Țara Moților că îmi doresc să menținem relația bună de colaborare, iar pe cei din alte zone ale județului Alba, că vreau să îi cunosc și să le reprezint interesele în Parlamentul României. Îmi doresc o bună relație de colaborare cu toți cetățenii, indiferent de opțiunea lor politică, deoarece știu că oamenii au drepturi și libertăți, care constau inclusiv în opțiunea de a alege ceea ce cred că este mai bine pentru ei și pentru familiile lor. Încrederea se câștigă prin fapte. Nu am, nu am avut și nu voi avea niciodată orgolii politice și, la fel ca până acum, faptele mele vor fi un răspuns la consultările corecte cu oamenii, a căror voință va fi mereu pe primul plan!
Cei care mă cunosc știu că pentru mine politica se rezumă la cele 30 de zile de campanie electorală, iar apoi rămâne doar administrația și guvernarea în folosul cetățenilor. Politicienii trec, funcțiile sunt vremelnice, iar singurele care rămân sunt faptele bune și omenia. Pe acestea vreau să îmi clădesc cariera politică și în următorii patru ani.
Vă îndemn pe toți să votați la alegerile parlamentare ”Noul PSD”, ai cărui specialiști, noi și vechi, dar toți cu experiență, vor schimba România în bine!
Cu stimă,
Jr. Radu Marcel Tuhuț,
Candidat PSD Alba pentru Camera Deputaților
-Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba
-Executat de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/
-CUI mandatar financiar județean 11200020
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă PSD Alba | 21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați
21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați Ziua Munților Apuseni va fi data de 21 septembrie, potrivit unei inițiative legislative depusă în parlament de mai mulți parlamentari, printre care și deputații social-democrați de Alba, Adrian Bara și Voicu Vușcan. Inițiativa reprezintă, potrivit semnatarilor, un gest de respect față de […]
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați rămași în cursa pentru președinție, sunt în prezent la egalitate perfectă, conform unui sondaj […]
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]