Comunicat de presă| Ion Dumitrel, președintele CJ Alba: Florin Roman a crezut ca nimeni altul în autostrada Sebeș-Turda (P)
Noi, liberalii, dezvoltăm județul Alba, în primul rând prin dezvoltarea infrastructurii! Suntem unul din puținele județe din Romania care este tranzitat de două autostrăzi, iar conectarea Europei cu noi este asigurată!
Am sărbătorit mai special, în pandemie, Ziua Noastră Națională în acest an. Este important să nu uităm trecutul. Pentru că o națiune este puternică, mai ales când depășește vremurile grele pe care le trăim!
Și să gândim viitorul. Legarea prin autostradă de Europa și Europa de noi este un vis aproape împlinit. Vreau să-i mulțumesc unui om care a crezut ca nimeni altul în autostrada Sebeș-Turda: fostul meu vicepreședinte și actual deputat Florin Roman. Și eu știu ce spun. El are meritul sa fi găsit atunci resursa financiară, din bani europeni, pentru autostradă! Împreună am convins primăriile să eliberăm în timp record certificatul de urbanism, pentru a nu pierde proiectul.
Inaugurarea lotului 1 din Sebeș-Turda este dovada faptului că liberalii dezvoltă Alba, prin fapte, nu prin povești. Nu ne oprim aici, pentru că tot împreuna cu Florin am obținut finanțarea prin PNRR, pentru drumul expres Teiuș-Blaj, care se leagă de autostradă, un proiect de 30 de milioane de euro.
PNL a lansat Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru perioada 2021-2027, în valoare de peste 80 de miliarde de euro, fonduri europene. Alba este unul din beneficiarii PNRR, pe mai multe axe de finanțare: 50 de milioane de euro pentru sănătatea oamenilor din Alba Iulia, prin Programul Național de Reziliență 2021-2027. Construim la Alba Iulia un Centru de îngrijiri paleative și radioterapie de 50 de paturi – valoare 19 milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Totodată, modernizăm întreg spitalul județean, ridicăm un corp nou pentru boli infecțioase și psihiatrie, toate dotate cu cea mai modernă aparatură medicală – valoare de 21 milioane de euro, finanțat din fonduri europene.
Noi liberali, punem sănătatea oamenilor din Alba Iulia pe primul loc! Și nu doar în vremuri de pandemie. Dezvoltăm nu doar infrastructura sanitară din Alba Iulia, ci și infrastructura rutieră.
Mai multe comune de munte vor beneficia de sistemul alternativ de canalizare, prin fose septice.
Tot prin acest program, vom finanța digitalizarea administrației și a școlilor, reabilitarea clădirilor istorice, anveloparea blocurilor și campusuri pentru învățământul profesional. Cu PNL și Florin Roman, deputat, Alba are viitor!
Așa cinstim noi liberalii România Mare, legând țara de Europa, prin infrastructură și astfel dezvoltăm România!
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC UNIREA PRES SRL, portal online: https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!