Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alexandru Sinea, directorul DSP Alba: ,,Este o presiune uriașă asupra sistemului sanitar, dar se gestionează fiecare caz în parte, fiecare persoană este ascultată”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, împreună cu Prefectul Județului Alba, Nicolae Albu, au realizat o conferință de presă la Alba Iulia, cu privire la starea actuală a județului Alba în contextul pandemiei, și viitoare măsuri care ar putea fi implementate pentru ținerea sub control a pandemiei de COVID-19.

,, Menținem numărul de teste ridicate, pentru a depista mai ușor persoanele asimptomatice și a împiedica răspândirea virusului. Nu am  luat încă nicio decizie privind piețele agroalimentare. Așteptăm decizia la nivel național. Vom găsi modalități să nu blocăm mediul economic, dar să asigurăm și prevenirea îmbolnăvirilor, potrivit recomandărilor specialiștilor.” A declarat Prefectul Județului Alba, Nicolae Albu.

În cadrul declaraților făcute, aceștia au anunțat o serie de măsuri viitoare, precum analizarea propunerilor trimise de comitetul național în vederea implementării lor, decizia restricționării capacității mijloacelor de transport la 50%, intensificarea măsurilor de control prin verificarea strictă a purtării măștii, distanțării sociale și celorlalte măsuri luate anterior la nivelul județului.

Alexandru Sinea: ,, Avem o creștere progresivă a cazurilor de COVID-19, și sperăm să rămână o creștere controlată. Facem eforturi în acest sens prin testare susținută și anchetele epidemiologice pe care le realizăm în termen de 24 de ore, testăm și izolăm persoanele pozitive și  carantinăm contacții. Este o presiune uriașă asupra sistemului sanitar, dar se gestionează fiecare caz în parte, fiecare persoană este ascultată. Locuri în spitale sunt în jur de 40, iar spitalul Aiud va deveni un spital suport, iar acum este în fază de pregătire.

Nu muncim pentru a da bine în anumite statistici. Chiar dacă avem multe cazuri, cel mai important este să avem puține decese. Pe statistici, județul Alba este sub media pe țară la nivel de decese.” A declarat Alexandru Sinea, directorul DSP Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme Un accident a avut loc joi, 25 iulie, în jurul orei 16.45, pe raza localității Cisteiu de Târnavă între un autocamion și două autoturisme. Două persoane ar fi suferit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea