Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Amenzi în valoare de 11.000 de lei pentru 148 de persoane din Alba care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 148 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 208 polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 146 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 244 mijloace de transport, din care 53 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.614 de persoane.

Echipele de control au depistat 148 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 11.500 de lei.

Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.

De exemplu, la Alba Iulia, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 115 persoane și au fost aplicate 41 de amenzi pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Aiud polițiștii au legitimat 45 de persoane și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

La Ocna Mures au fost identificate si sancționate, conform Legii 55/2020, 19 persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție sanitară și să nu se expună la riscuri.

Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este cea mai importantă și respectă regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Problema ciorilor a revenit odată cu primăvara. Cine o rezolvă?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Problema ciorilor a revenit odată cu primăvara. Cine o rezolvă? Problema ciorilor din municipiul Aiud și din alte administrații locale nu este nouă, ea revine în fiecare iarnă și primăvară. Dacă te plimbi prin locurile în care mai există brazi, pini sau copaci mai înalți, ai parte de surprize neplăcute constând în disconforturi olfactive, sonore […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea