Rămâi conectat

Actualitate

CS Volei Alba Blaj joacă duminică, 25 martie în play-off cu CSM Târgovişte!

Dan HENEGAR

Publicat

în

URS Construct

Duminică, 25 martie, de la ora 12.00, echipa feminină de volei CS Volei Alba Blaj va întâlni în faza a doua a play-off-ului de promovare pe CSM Târgovişte (locul 4 la finele sezonului regulat, rundă liberă în prima fază). Conjudeţenele şi-au adjudecat titlul de campioană a sezonului regulat în Seria Vest din Divizia A2, ceea ce îi conferă statutul de favorită certă pentru final-four-ul de promovare în elită.

S-a ajuns la această variantă după negocieri cu Federaţia. Jucăm mai repede întrucât avem două jucătoare, cadetele Alexandra Biriş şi Sorina Mocan convocate în perioada următoare la lotul naţional de juniori pentru meciuri în preliminariile Campionatului European„, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele CS Volei Club Alba Blaj. Cu 12 victorii din tot atâtea meciuri în sezonul regulat, conjudeţenele trebuiau să joace iniţial în datele de 31 martie, 7 şi 21 aprilie, dar programul s-a modificat astfel: duminică, 25 martie acasă, miercuri, 28 martie la Târgovişte şi sâmbătă, 31 martie (dacă mai e nevoie, la Blaj), În cursul săptămânii trecute, elevele antrenorilor Liliana Bogendorfer şi Emil Ciufudean au învins în două partide de verificare în deplasare, cu 3-2 pe SCM „U” Craiova.

Menţionăm faptul că între 22 şi 24 martie, la Blaj se va desfăşura turneul semifinal (grupa a VI-a) la cadete, unde participă CSŞ Blaj alături de CSŞ Caransebeş, CS Bravol Braşov şi CS Adept Satu Mare.

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „Prima Seră”: Ajutor financiar de până la 200.000 de euro pentru domeniul agricol din România

Bera Larisa

Publicat

în

Programul „Prima Seră”: Ajutor financiar de până la 200.000 de euro pentru domeniul agricol din România Fermierii români ar putea beneficia de ajutoare financiare nerambursabile de până la 200.000 de euro printr-un nou program lansat de guvern. Programul „Prima Seră” a fost aprobat de Senat, urmând să fie votat în Parlament și să fie publicat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea