Vanghelie, brânză bună…
Doamnelor şi domnilor, în mod sigur personajul săptămânii a fost Marian Vanghelie. Pare mai simpatic după vizita în State şi prezintă garanţia că poate să conjuge dilema shakespeariană „to be or not to be”! Mai mult, autoportretul primarului de sector este de-a dreptul seducător: „Sunt natural, exact ca brânza de oaie!” Ceva mai haios nici că poate exista: să fii precum caşul şi mereu cu ochii după… cash!
L-am văzut, dară, pe Marean încovoiat precum Atlas, luptând din răsputeri să nu se prăvălească peste noi statul de drept şi independenţa justiţiei! Asta se întâmpla pe scările sediului social-democraţilor din Piteşti, cu toată ştăbărimea partidului în spate, vorbind însufleţit asistenţei despre abuzurile săvârşite de haita lui Băsescu împotriva unui lider local. Da, Vanghelie, apărătorul legalităţii! Nu mai este mult până când îl vedem apărând limba română de agresiunea agramaţilor din politica dâmboviţeană…
Sincer să fiu, nu ştiam nimic despre preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, până la povestea cu DNA-ul. Poate că este un om cumsecade sau poate dimpotrivă, este un personaj care a încălcat legea. Ori poate şi una şi alta, un domn cumsecade care, cu voie sau fără voie, a călcat alături. Însă, cum pe la noi Justiţia a devenit un fundal pentru tot felul de telenovele de partid, şi cazul Nicolescu a devenit parte a unui serial, cu actori submediocri, în care se citeşte falsitatea de la o poştă. Episodul cu ambulanţa de la DNA n-a făcut decât să amplifice emoţional întreaga poveste, mai ales când s-a constatat că individul chiar suferea de o afecţiune şi nu juca teatru, precum alte personaje celebre, ca să scape de la mititica. Asistăm la un punct culminant, căruia i s-a dat o încărcătură „pe viaţă şi pe moarte”.
Păi cum putea să scape Vanghelie şi compania un asemenea moment, fără să scoată untul din el! I-am văzut agitaţi, incisivi, amintind de vremurile când se încolonau la Tribunal, sărind ca unul, în apărarea lui Gabriel Bivolaru (fostul deputat PDSR, actualul PSD, care înfundase puşcăria pentru o gaură de 50 de milioane de euro dată BRD-ului), apărătorii legii ameninţând că vor avea ei grijă de judecători, după ce se va învârti roata istoriei! Şi se prea poate, pentru că, vizavi de enunţul plin de sinceritate a lui Marean, găsesc destulă sevă politică în proverbul „mielul blând suge la două oi”. Iată, Crin s-a aliat cu Felix şi nici Victoraş nu-i de la altă stână! Dospesc ei o alianţă contra-Băsescu, numai să poată pune mâna pe putere. Nu că ar fi din cale afară de trist pentru „piticii” prezidenţiali, însă astfel de presiuni asupra judecătorilor ar trebui sancţionate penal. În cele din urmă, dincolo de lupta pentru o halcă de carne între cele două haite înfometate, separate de un gard imaginar anti sau pro Băsescu, interesele grupurilor oculte, care stau în spatele marionetelor, îşi dau mâna în subteran.
Cine este atât de naiv să creadă că Vanghelie este întruchiparea Sfântului Gheorghe care să ne scape de balaurul Băsescu? Ori, şi mai credul, că actuala putere mai poate oferi altceva decât scandal, promisiuni fără acoperire şi aroganţă, gen Udrea şi Boc. Spectatori la acest wrestling politic, în care adversarii doar mimează o luptă fratricidă (doar au aceleaşi rădăcini, nu?), vom sfârşi prin a trece într-o tabără sau alta, ignorând cea mai simplă cale de a-i pune la punct, votul! Să-i refuzăm pe păpuşari şi să căutăm o altă soluţie, chiar cu riscul de a avea alte dezamăgiri.
Cazul Nicolescu ne-a demonstrat încă o dată că „dezbaterile” politice se fac pe patul de spital, la televizor sau la grătarul cu mititei, oriunde, oricând şi cu oricine este dispus să intre în această mare răfuială. Din păcate, politica de haită este singura care funcţionează la noi. Aceste haite îşi împart teritoriile, instituţiile, rup fiecare cât pot din avuţia naţională. Preşedintele CJ Argeş a fost redus la o simplă „muniţie” de partid. Ce mai contează starea lui de sănătate. Omul şi-a făcut datoria…
Dumitru HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor