În turul al treilea al Cupei României, Unirea Alba Iulia va întâlni Viitorul Șelimbăr, pe “Cetate”
În turul al treilea al Cupei României se va disputa întâlnirea dintre divizionarele terțe Unirea Alba Iulia și Viitorul Șelimbăr. Jocul este programat în cursul săptămânii viitoare, pe “Cetate”, marți, 6 octombrie, de la ora 14.30.
Gruparea din Cetatea Marii Uniri, afectată de pandemia de COVID-19, ce i-a decimat efectivul, este obligată să suporte un program condensat, cu 5 jocuri în două săptămâni. Trebuie amintit faptul că la începutul anului, în prima etapă a returului stagiunii precedente, jocul direct de la Alba Iulia, din martie, dintre cele două formații nu s-a disputat întrucât amfitrionii nu s-au prezentat la meci din motive financiare, iar meciul a fost pierdut la “masa verde”.
Unirea Alba Iulia a rămas singura reprezentantă a Albei în competiția “KO”, însă fără a juca. Industria Galda, adversarul din turul al doilea, nu a putut trimite în timp util către FRF rezultatele testelor pentru COVID-19 și în consecință albaiulienii s-au calificat în urma deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a FRF. Pe de altă parte, gruparea sibiană a acces în această etapă a Cupei României în urma succesului repurtat în Alba, 4-3 sub Drăgana cu CSO Cugir, după o confruntare spectaculoasă. Viitorul Șelimbăr activează în Seria a 7-a a Ligii a 3-a și are numai victorii în cele trei dispute din această toamnă, toate în deplasare: 2-1 la Deva și 3-1 la Dăești (în Liga a 3-a), respectiv 4-3 la Cugir (Cupa României), obiectivul declarat fiind promovarea în eșalonul secund.
Sub comanda ex-uniristului Florin Maxim (organizator este Aurelian Rusu – fost la Euro Șpring) se găsește un efectiv valoros, o parte dintre jucători activând în trecut în Alba, la acest capitol fiind D. Tătar (originar din Blaj, ex-Hermannstadt), An. Roșu (descoperit de antrenorul Alexandru Kalanyos, fost până în iarnă la CSU Alba Iulia), D. Groza (de loc din Daia Română, a jucat la Dinamo II și Luceafărul Oradea), Tineiu (Performanța Ighiu) sau Cîrstean (în două rânduri la Metalurgistul Cugir).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Universalii Monika Krasteva și Marta Matejko, la Volei Alba Blaj. În stagiunea 2024/2025, vicecampioana României se va baza pe două jucătoare noi pe postul de universal: Monika Krasteva (Bulgaria, ex-CSM Târgoviște) și Marta Matejko (Polonia, la prima aventură în Divizia A1). Pe aceași poziția va continua și talentata Daria Ocenic (15 ani). Până în prezent, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Actualitateacum 5 zile
Codul rutier 2024: Ce pedepse riscă șoferii români care conduc băuți, în funcție de nivelul de alcoolemie
-
Ştirea zileiacum 4 zile
VIDEO | Nicușor Stanciu, căpitanul României, a primit placheta de onoare a ISU Alba: ”Sunt mândru și onorat să mă aflu aici! Nu vă zic cel mai bun să câștige, pentru că toți sunteți învingători”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme