Publicitate electorală| Voicu Paul, candidatul PNL pentru Primăria Alba Iulia: „Ritmul e impus de voi și de nevoi: Alba Iulia va crește cu o unitate de învățământ pentru preșcolari pe an. Cel puțin!”
România traversează, de câțiva ani, prea mulți după părerea mea, o dramă demografică. E limpede că suntem tot mai puțini, tot mai înaintați în vârstă, că sporul natural anual e negativ. Cu toate astea, sunt puțini cei care au curajul să recunoască problema și să o rezolve.
Totuși, la Alba Iulia, avem norocul de a fi “ pe plus”, printr-o creștere demonstrată statistic a populației, în ultimii ani. Suntem printre puținele orașe din România care întineresc iar asta nu poate decât să ne bucure. Micuții albaiulieni, făcuți din dragoste și cu responsabilități asumate de părinții lor, au însă nevoie de noi creșe, grădinițe și școli. Noi am înțeles asta și deja le construim!
Ritmul cu care creștem implică ridicarea de noi unități de învățământ, care să îi poată “ prelua” pe copiii orașului și să le ofere toate condițiile pentru a deveni mari cu adevarat. Mi-am propus – și mi-o asum integral și responsabil – ca în fiecare an de mandat Voicu Paul, la Alba Iulia să apară cel puțin o nouă creșă sau o grădiniță.
Prima creșă, va fi gata, deja, în anul 2021, în zona Orhideelor, în vecinătate noilor blocuri ANL. Cu o suprafață de aproximativ 2000 de mp și o capacitate de 6 grupe, structurate pe categorii de vârstă, creșa va putea să primească până la 90 de copii.
Un alt obiectiv, pentru care avem deja semnat contractul de finanțare europeană, este construirea unei noi grădinițe cu program prelungit, prin schimbarea destinației și extinderea clădirii cantină din incinta Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa”. Valoarea proiectului este de aproape 12 milioane de lei, iar unitatea va găzdui până la 160 de copii.
Au mai fost deja identificate și alte locații, în Bărăbanț, Pâclișa, Oarda, Micești. În funcție de profilul demografic al cartierelor și prin consultarea directă cu locuitorii și Inspectoratul Școlar, vom putea transfera destinația unor clădiri, precum căminele culturale, în spații pentru grădinițe. Pe amplasamentul fostului ștrand, avem aprobat PUZ-ul pentru astfel de facilități de educație, inclusiv cu completarea unei zone de promenadă.
De asemenea, anul acesta, rețeaua de învățământ preșcolar și școlar din Alba Iulia a beneficiat de cea mai mare susținere finaciară pentru modernizări și dotări. Pornind de la transformarile majore prin care au trecut Școala Liviu Rebreanu, Liceul Sportiv sau Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian”, până la renovările majore din peste 10 grădinițe. Reamintesc faptul că, în ciuda restricțiilor de angajare a îngrijitoarelor din grădinițe, am reactivat proiectul ”Micul Prinț”, prin care susținem financiar salarizarea acestui tip de personal, atât de necesar pentru cei mici.
Împreună cu echipa mea pentru Consiliul Local vom pune la punct și dezvolta un program solid de stimulare a natalității, de sprijin real acordat tinerilor părinți, pentru a le confirma că au sprijinul nostru total. Un exemplu concret e reprezentat și de stimulentul acordat familiilor pentru plata unei bone.
Cred în oportunitatea unică de a întineri orașul iar împreună cu colegii mei vom asigura tot ce e necesar pentru a concretiza aceste proiecte: de la creșe, grădinițe și locuri de joacă, toate noi, până la școli și licee reabilitate.
Comandat de Partidul Național Liberal, Distribuit de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției Administrația Municipiului Blaj a lansat în 28 noiembrie 2024 licitația în SEAP pentru poriectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Blaj”. Citește și: Contractul de peste 10 milioane de lei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 17 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum o zi
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea zileiacum 5 zile
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 24 noiembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 4 zile
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?