Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Profesorii NU vor repeta aceeași lecție de două ori. Cornel Sandu: ,, Se va transmite lecția în timp real sau chiar și înregistrată. Nu se va putea preda față în față la toți”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aflat la Prefectura Alba la o conferință de presă privind începerea noului an școlar, în contextul pandemiei, Inspectorul Școlar General al IȘJ Alba, Cornel Sandu, a declarat că, pentru școlile aflate în scenariu galben, cursurile se vor derula în regim de 50% fizic și 50% online pentru copii.

Grupele de online și de cursuri fizice se vor schimba între ele prin rotație, din două în două săptămâni.

CITEȘTE ȘI: LISTA actualizată cazurilor active de COVID-19 din localitățile județului Alba, în ultimele 14 zile: Situația pe fiecare localitate

,,Profesorul nu predă de două ori. O jumătate din copii care vor merge la școală vor învăța față în față cu profesorul, iar la cealaltă jumătate i se va transmite lecția în timp real sau chiar și înregistrată. Nu se va putea preda față în față la toți, se va putea face recuperare, dar se va ajunge să predea numai jumate din materie”, a declarat acesta la întâlnirea de astăzi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

EDUARD PIȚU, elevul-minune din Alba Iulia, primul și singurul din județ care a reușit să obțină punctajul maxim la Olimpiada Națională de Matematică din 2023: În 2024, Mențiune și medalia de aur, la etapa națională de matematică și argint la fizică

Ziarul Unirea

Publicat

în

EDUARD PIȚU, elevul-minune din Alba Iulia, primul și singurul din județ care a reușit să obțină punctajul maxim la Olimpiada Națională de Matematică din 2023: În 2024, Mențiune și medalia de aur, la etapa națională de matematică și argint la fizică Eduard Pițu, elev în clasa a VIII-a C, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea