Pe strada Gemina, căminele cedează sub greutatea traficului
În municipiul Alba Iulia, pe strada Gemina, odată cu topirea zăpezii, căminele de canalizare dau semne de oboseală. Aşa se întâmplă şi cu cel prezentat în imagine, dar şi cu altele de pe aceeaşi stradă, care au cedat sub greutatea traficului. Deşi la intrarea din apropierea pieţei este amplasat indicatorul „Accesul interzis, cu excepţia riveranilor”, nimeni nu-l ia în seamă. Numai cine nu vrea nu trece pe această stradă. Am parcurs acest traseu aproape zilnic, pe strada Gemina, dar nu am văzut niciodată vreun poliţist care să-i ia la întrebări pe conducătorii autoturismelor sau pe cei ai camioanelor, care tranzitau fără probleme zona. Aţi înţeles bine, ai camioanelor, pentru că strada a cedat, poate, şi pentru că nu a suportat traficul greu, nu era construită pentru aşa ceva! Dar cine să ia în seamă asta? La capătul pantei, unul dintre cămine se află într-o stare jalnică, e aproape să se prăbuşească şi a fost semnalizat de cetăţenii din zonă pentru a nu se produce un eveniment nedorit. Locuitorii de pe strada Gemina aşteaptă, de câteva săptămâni, ca problema lor să fie rezolvată. Poate, cine ştie, va veni cineva şi pe strada lor! (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan