Poliția Siguranță Școlară, anunțată de MAI: Structura va funcționa odată cu începerea anului școlar
Poliția Siguranță Școlară, anunțată de MAI: Structura va funcționa odată cu începerea anului școlar
Înființarea unei noi structuri în cadrul Poliţiei Române care se va ocupa de prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în școli a fost anunțată de Ministerul Afacerilor Interne.
„Țînând cont de preocuparea permanentă a conducerii MAI pentru îndeplinirea obiectivelor în ceea ce privește siguranța elevilor și a cadrelor didactice, ministrul Vela a luat decizia înființării unei structuri distincte în cadrul Poliției Române care va consolida parteneriatul MAI – școală – autorități locale în vederea dezvoltării unui proces educațional anti-infracțional și anti-victimal.
Astfel, va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar, respectiv în procesul educațional. Ei vor identifica mediile favorabile comiterii de infracțiuni și vor stabili legături permanente cu reprezentanții unităților de învățământ, cu reprezentanții ONG-urilor precum și ai autorităților locale.
Structura nouă formată, „Poliția Siguranță Școlară” va acorda o mai mare importanță activităților și măsurilor preventive, concentrându-se pe identificarea factorilor generatori și eliminarea din timp a potențialelor riscuri, în principal, pentru prevenirea consumului de droguri, traficului de persoane și violenței juvenile. Structura va funcționa odată cu începerea anului școlar atât la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române cât și la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”, a declarat secretarul de stat în cadrul MAI Bogdan Despescu.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Burse de merit 2024: Ce sume pot primi lunar elevii care au rezultate bune la școală. Alte burse
Burse de merit 2024: Ce sume pot primi lunar elevii care au rezultate bune la școală. Alte burse Bursa de merit se acordă, în 2024, celor mai buni 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Bursele de merit se acordă în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Pentru elevii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale