Ministrul Sănătăţii ia în calcul relaxarea restricțiilor din industria balneară: Luna septembrie, critică pentru măsurile luate în economie și educație
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut o declarație vineri după amiază, la Miercurea Ciuc, că relaxarea restricţiilor din industria balneară se va lua în calcul, respectiv reînceperea terapiilor hidrice, din a doua jumătate a lunii septembrie.
Nelu Tătaru a explicat că luna septembrie va fi una destul de grea, în care se vor redeschide restaurantele, teatrele şi cinematografele, dar va începe şi şcoala şi vor avea loc alegeri, existând riscul creşterii numărului de îmbolnăviri, dar că s-a făcut deja o evaluare privind potenţialul de apariţie a unor cazuri noi, odată cu relaxarea măsurilor şi în industria balneară.
„Avem o lună septembrie destul de grea, în care asumăm anumite măsuri de reluare a activităţii. După cum aţi putut afla, aseară, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi în şedinţa de Guvern, deja preconizăm pentru 1 septembrie o reluare a activităţii în spaţiile de servire închise, în teatre, cinematografe. Avem un risc asumat de creştere a numărului de cazuri noi. Este o lună de campanie electorală, urmează ce pentru mine este cel mai important, începerea anului şcolar şi apoi avem şi alegeri locale, pe 27. În contextul evoluţiei, într-o primă parte a acestei luni, gândim în partea a doua şi acele măsuri de reluare a activităţii chiar şi pentru terapiile hidrice, în condiţii de securizare”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Acesta a mai arătat că în judeţele unde va exista o transmitere comunitară accentuată nu se vor deschide restaurantele pentru persoanele venite din exterior, dar oaspeţii din hoteluri vor putea servi masa în spaţii închise.
„La fel ca şi deschiderea şcolilor, avem evaluarea făcută, dar deciziile se vor lua de acele comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă, în colaborare cu direcţiile de sănătate publică. Acolo unde avem transmitere comunitară accentuată nu se vor deschide restaurantele pentru persoanele din exterior, dar pentru hoteluri, cei care sunt cazaţi în hoteluri vor lua masa, indiferent de zona şi de transmiterea din acea zonă”, a mai spus Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, a avut întâlniri cu autorităţile locale şi judeţene şi a discutat cu medicii rezidenţi despre problemele cu care se confruntă.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință