VIDEO| Podul peste râul Mureș, intră din nou în reparații: Sunt montate rosturile de dilatație aduse din Italia
Într-o postare pe pagina sa de pe o rețea de socializare, liderul deputaților PNL, Florin Roman declară că rosturile de dilatație din beton, care trebuiau sa fie folosite de prima data, au ajuns și luni noaptea au reînceput lucrările la podul peste râul Mureș.
„Știu ca nici o fapta buna nu trebuie rămasă nepedepsita! Și îmi asum vorbele de duh primite pentru cozile de pe podul de peste raul Mures, din cauza unor lucrari făcute in bătaie de joc.
Am făcut presiuni este adevărat, pentru ca aceasta bătaie de joc sa înceteze. Deși nu era treaba mea, nu eu sunt administratorul drumului ci CNAIR. Iar contractul făcut cu constructorul este unul prost: este obligat sa remedieze in termen de…90 de zile de la prima sesizare. Adică, reparații la sfântul așteaptă!
https://www.facebook.com/florin.roman.14/videos/3238292716259032/
Nu m-am putut împăca cu aceasta decizie și am cerut măcar lucrari provizorii, ca sa nu asteptam 3 luni. Timp in care rosturile de dilatație din beton, care trebuiau sa fie folosite de prima data, sa fie aduse taman din Italia! Au ajuns și azi noapte au început schimbarea kitschurilor. Chiar cu disconfortul creat, măcar in septembrie când mulți se întorc din concediu și încep școlile sa nu mai avem atâta bătaie de cap.
Oamenii au tot dreptul sa fie revoltați. Ca și mine de altfel. Din acest motiv m-am implicat. Altădată o sa stau probabil,cu mâinile in sân. Așa cum fac alții, care doar dau din gura. Sunt neobosiți pentru ca alta treaba nu au! Nu de alta, dar cum spuneam, pentru un gând bun, m-am trezit cu multe urări de…bine!”, a scris Florin Roman pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
„Ocna Mureș – Verde”, proiect amplu pentru revitalizarea unor spații publice din orașul salin: Zone verzi și dotări moderne în opt zone
„Ocna Mureș – Verde”, proiect amplu pentru revitalizarea unor spații publice din orașul salin: Zone verzi și dotări moderne în opt zone Primăria Ocna Mureș urmează să implementeze proiectul „Ocna Mureș – Verde. Revitalizarea și creșterea calității și atractivității spațiilor publice situate în principalele cartiere ale orașului – Str. Aleea Independenței, Brazilor, Mălinului”, o inițiativă […]