Cupa Rotary la tenis de câmp: Peste 100 de copii s-au luptat pentru locul I al fiecărei categorii de vârstă
Într-o societate în care copiii petrec nenumărate ore pe internet, sportul alb a reușit să strângă weekend-ul trecut, la Alba Iulia, un număr record de participanți: 124 de copii din toată țara, pasionați de tenis, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.
Devenită deja o tradiție în rândul competițiilor naționale de tenis destinate copiilor, în perioada 21-23 August 2020, a avut loc la Alba Iulia, la baza sportiva Tenis Pro Linca, a-IX-a ediție a Cupei Rotary la tenis de câmp, desfășurată sub egida Federației Române de Tenis.
Evenimentul a fost organizat ca de fiecare dată de Rotary Club Alba Iulia și Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, fiind respectate, cu prioritate, regulile actuale pentru stoparea pandemiei Covid-19.
Pe parcursul celor 3 zile, copiii au concurat în cadrul mai multor categorii de vârstă, depunând un efort considerabil, dublat de emoțiile inerente oricărui concurs.
Calea succesului este de multe ori anevoioasă și necesită pe lângă sprijinul tehnic și moral și suport material, câștigătorii la fiecare categorie fiind premiați prin bunăvoința sponsorilor concursului: Toskana Garten, Albaco Exim, Banca Transilvania, medicul Aurel Crișan și avocata Amalia Gherman din Alba Iulia.
La finalul competiției, în prezența District Governor Nominee al Rotary District 2241, domnul Florin Mărginean, președinții Rotary Club Alba Iulia domnul Florin Secașiu și Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis doamna Carmen Orvas, au înmânat premii, cupe și diplome copiilor clasați pe primele trei locuri la fiecare categorie de vârstă. De asemenea, organizatorii au ținut să mulțumească tuturor copiilor participanți, părinților, arbitrilor și nu în ultimul rând sponsorilor.
De remarcat că, arbitrul principal al competiței din acest an, Andrei Brisc, a participat în calitate de concurent la prima ediție a turneului, în anul 2011, când avea doar 10 ani. A continuat și continuă să joace tenis, fiind unul dintre primii 20 de jucatori din generația sa la nivel național. Acum, la 19 ani, pasiunea pentru tenis are o nouă valență pentru acesta, dobândind și calitatea de Arbitru national de scaun și Arbitru național principal. Mult succes in continuare Andrei!
Numărul tot mai mare de concurenți, în special din Alba Iulia, Petroșani, Hunedoara, Timisoara, Cluj, Oradea și Iași, este o dovadă că tenisul este tot mai atractiv în rândul tinerilor. Cluburile Rotary din Alba Iulia vor continua să sprijine mișcarea, sportul și stilul de viață sănătos în rândul copiilor, prin organizarea și în anii următori a Cupei Rotary la Tenis.
Redam mai jos lista castigatorilor:
Categoria 10 ani fete
Locul 1 – ANDREI RUXANDRA – Iasi
Locul 2 – MOLDOVAN CHRISSA-ANDREEA – Alba Iulia
Locul 3 – ARCANA MELISSA-MARIA – Petrosani
– TAMPEA MARA – Alba Iulia
Categoria 10 ani baieti
Locul 1 – FERENT DAVID – Albesti
Locul 2 – CONDREA RAUL – Targu Mures
Locul 3 – SARAN EDUARD – Timisoara
– BOTEA DAVID – Sibiu
Categoria 12 ani fete
Locul 1 – NAGY OLIVIA STEFANIA – Targu Mures
Locul 2 – CARP ANA ELENA – Zalau
Locul 3 – POP GLORIA – Gherla
– PIENARIU GIULIA – Alba Iulia
Categoria 12 ani baieti
Locul 1 – BERCU MIHAIL – STEFAN – Alba Iulia
Locul 2 – BACIU-SARMES CATALIN – Alba Iulia
Locul 3 – PLOPEANU MIRCEA – NICOLAS – Alba Iulia
– PITU EDUARD – Alba Iulia
Categoria 14 ani fete
Locul 1 – BREAZ ALESIA – Deva
Locul 2 – RUS IANA TEODORA – Cluj Napoca
Locul 3 – LABIB NAEMA – Floresti
– BARNA ANDREEA – Stei
Categoria 14 ani baieti
Locul 1 – MANU ALEXANDRU – Alba Iulia
Locul 2 – STANCIU MIHNEA PETRU – Pitesti
Locul 3 – FLORINCAS CIPRIAN – Arad
– TAMPEA RADU – Alba Iulia
Categoria 16 ani fete
Locul 1 – GOINA PATRICIA – Oradea
Locul 2 – MUSAT GIULIA ALEXANDRA – Arad
Locul 3 – POPA ANA LAVINIA – Alba Iulia
– SANDRU DENISA – Cugir
Categoria 16 ani baieti
Locul 1 – LUPEAN CEZAR MIHAI – Cluj Napoca
Locul 2 – LEONTIDIS CRISTIAN ANTON – Salonta
Locul 3 – STOIA LUCAS THEODOR – Alba Iulia
– VLAD TUDOR – Sibiu
Așa după cum spunea Pierre de Coubertin, întemeietorul Jocurilor Olimpice din era modernă,’’cel mai important lucru nu este să câștigi, ci să participi, asa cum în viață nu contează triumful, ci lupta. Esențial nu e să cucerești, ci sa lupți bine. ’’
[nggallery id=7993]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7 octombrie. Clubul de engleză „English 4 Kids„ la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Tema propusă, „Buildings around the World”
7 octombrie. Clubul de engleză „English 4 Kids„ la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Tema propusă, „Buildings around the World” Început în anul 2019 ca un proiect pilot ce urmărea testarea dorinței copiilor de a învăța limba engleză într-un cadru mai puțin formal, proiectul „English 4 Kids – Clubul de engleză” a stârnit încă de […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Sportacum 5 zile
Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 3-2 (1-1), în Liga 3 | „Roș-albaștrii”, eșec după ce au egalat în două rânduri, într-un meci nebun
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştini
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina. Cum a fost adus un mare vrăjitor la credinţa creştină de către o fecioară
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri și superstiții în luna OCTOMBRIE. De ce 1 octombrie e sărbătoarea femeilor şi cum atragi norocul în dragoste
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu