FOTO| Recunoștința trece uneori dincolo de cuvinte! Aranjamente florale, desene pe pereți, ”lucruri mărunte” care le fac mai puternice pe cadrele medicale de la SJU Alba implicate în lupta cu pandemia de COVID-19
Într-o postare publicată în mediul online, secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Alba Iulia a dorit să arate tuturor recunoștința și dragostea de care s-a bucurat personalul lor medical de la public.
,,Nu de puține ori, pacienții secției de Boli Infecțioase au fost cei care au dat putere cadrelor medicale în lupta cu pandemia de COVID-19, prin cuvintele sau faptele lor pline de recunoștință, după ce au primit îngrijiri medicale corespunzătoare și s-au însănătoșit.
Deși pandemia de COVID-19 ne-a obligat să păstrăm distanța a reușit să unească oamenii, respectiv personalul medical de pacienți. Recunoștința a trecut și dincolo cuvintele calde, la fapte frumoase, motiv pentru care dorim și noi să le mulțumim!
Au fost, de asemenea, și oameni care, deși nu au necesitat îngrijiri medicale, au ținut să fie aproape de noi și necesitățile zilnice ale pacienților. Ei vor rămâne ”anonimi”, așa cum își doresc, dar prezenți în sufletele noastre.
Nu uităm nici de Andrei, băiețel care ne-a asigurat că totul va fi bine și pe care l-am cunoscut de 1 iunie.
Mesajul său viu colorează peretele secției noastre și însuflețește fiecare dimineață de lucru.
De la echipa de Robotică a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” am primit viziere. De la pacienți torturi cu mesaje personalizate. De la cei care ne apreciază munca aranjamente florale.
Împărtășim, astăzi, bucuria lucrurilor mărunte cu voi, toți, cu gândul că totul va fi bine și că ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum s-a petrecut incidentul rutier de pe DN1: Un șofer de 70 de ani din Miraslău a DECEDAT după ce i s-a făcut rău la volan
Cum s-a petrecut incidentul rutier de pe DN1: Un șofer de 70 de ani din Miraslău a DECEDAT după ce i s-a făcut rău la volan Unui bărbat de 70 de ani din Miraslău i s-ar fi făcut rău la volan în timp ce conducea. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, acesta a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Ştirea zileiacum 5 zile
VIDEO | Nicușor Stanciu, căpitanul României, a primit placheta de onoare a ISU Alba: ”Sunt mândru și onorat să mă aflu aici! Nu vă zic cel mai bun să câștige, pentru că toți sunteți învingători”
-
Curier Județeanacum 3 zile
Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa
-
Ştirea zileiacum 5 zile
UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme