Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO| Paul Voicu, vizita de lucru pe șantierul de la Liceul Sportiv: „Luptăm pe cât de multe fronturi”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Paul Voicu, vizita de lucru pe șantierul de la Liceul Sportiv: „Luptăm pe cât de multe fronturi”

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Paul Voicu a făcut publică situația lucrărilor de reabilitare a Liceului Sportiv, aflându-se într-o vizită de lucru pe „finalul șantierului”.

„Am înțeles la timp că educația de performanță nu se poate face decât cu o infrastructură școlară de calitate și lucrăm deja intensiv la asta. Luptăm pe cât de multe fronturi.

Aveți în față imaginea finalului de șantier de la Liceul Sportiv. Contractul de finanțare a fost semnat de Mircea Hava, iar azi suntem foarte aproape de a oferi comunității o școală model din punct de vedere al eficienței energetice, pe măsura performanțelor copiilor care învață aici.

Las câteva detalii tehnice. În afară de termoizolare și schimbarea șarpantei, s-a montat cea mai performantă centrală termică, dar și pompă de căldură pe sistem aer-apă. Asta înseamnă costuri minime pentru apă caldă, la o temperatură exterioară de peste 7 ℃. În plus, noile panouri fotovoltaice generează, în sistemul național, energie electrică. E un avantaj uriaș, prin compensarea costurilor cu energia electrică consumată. Adăugați și transformarea corpurilor de iluminat clasice, în leduri.

Aproximativ 5 milioane de lei au fost investiți pentru confortul copiilor. Mă bucur că, în septembrie, le vom putea spune tuturor ”Bun venit în viitor!”, a scris Paul Voicu pe pagina sa de Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sprijin financiar de 300.000 de lei pentru CSU Rugby Alba Iulia, în vederea susţinerii activităţii competiţionale în anul 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sprijin financiar de 300.000 de lei pentru CSU Rugby Alba Iulia, în vederea susţinerii activităţii competiţionale în anul 2024 Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de apropat în ședința de joi, 25 iulie, acordarea unui sprijin financiar de 300.000 de lei pentru CSU Rugby Alba Iulia, în vederea susţinerii activităţii competiţionale în anul 2024. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea