FOTO| 17-20 august 2020: ”Icoană din sufletul meu” – Proiect educativ la Ocna Mureș. Ateliere de creație plastică și expoziție cu lucrările participanților
Fiecare purtăm în suflet icoana mamei, a bunicii, a tatălui, dar dacă privim cu profunzime spirituală, în sufletul fiecăruia vedem icoana îngerului păzitor, a sfântului al cărui nume îl purtăm, a Maicii Domnului, a Mântuitorului Iisus Hristos, icoană spre care ne îndreptăm rugăciunea, mulțumirea, gândul bun.
Aflat la a două ediție, sub egida Primăriei Ocna Mureș, Proiectul educativ „Icoană din sufletul meu” s-a desfășurat în zilele de 17-19 august 2020, cu ateliere de creație plastică, de artă și îndemânare, în cadrul cărora, de acasă, copiii au dat viață, prin culoare, imaginilor sacre. Copiii și toți cei care au dorit să expună au lucrat individual, acasă.
În 20 august, în holul Casei de Cultură, s-au expus toate lucrările, unii din copii finalizându-și lucrarea chiar în ochii vizitatorilor, care au păstrat distanța legală și au purtat măști.
Au participat copii îndrumați de educatorii lor din Așezământul Social „Sf. Ciprian”, Centrul de zi „Sf. Serafim de Sarov”, Războieni-Cetate și Asociația „Pro Copilăria” din Ocna Mureș.
S-a alăturat preotul Gherasim Cosmin, care a demonstrat copiilor tehnica de lucru a icoanei pe sticlă.
Când sunt atâtea tentații în jur, dar îi vezi pe copii aplecați cu drag și răbdare asupra unor astfel de manifestări, avem certitudinea că ei vor duce credința ortodoxă, dreapta credință mai departe.
Colaboratori: Casă de Cultură „Ion Sângerean”, Filantropia Ortodoxă Unirea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
„Ocna Mureș – Verde”, proiect amplu pentru revitalizarea unor spații publice din orașul salin: Zone verzi și dotări moderne în opt zone
„Ocna Mureș – Verde”, proiect amplu pentru revitalizarea unor spații publice din orașul salin: Zone verzi și dotări moderne în opt zone Primăria Ocna Mureș urmează să implementeze proiectul „Ocna Mureș – Verde. Revitalizarea și creșterea calității și atractivității spațiilor publice situate în principalele cartiere ale orașului – Str. Aleea Independenței, Brazilor, Mălinului”, o inițiativă […]