Comunicat de presă Sorin Bumb: Începând de astăzi administrațiile publice locale vor putea depune spre finanțare proiecte pentru extinderea rețelelor de gaze naturale
Astăzi, 17 august, de la ora 17.00 se deschide apelul pentru depunerea proiectelor de extindere a rețelelor de gaze naturale. Apelul este de tip competitiv, cu termen limită de depunere până în 17 noiembrie 2020 ora 17.00, în limita bugetului alocat. Cererile de finanțare se vor depune prin aplicația electronică MySMIS 2014, cu toate anexele solicitate prin ghidul solicitantului.
Sesiunea de finanțare este deosebit de importantă pentru că se adresează autorităților locale ce doresc să realizeze rețele de gaze naturale. Astfel, între solicitanți eligibili pentru această sesiune de finanțare nerambursabilă sunt și parteneriatele încheiate între autoritățile publice locale, care se pot astfel asocia pentru realizarea de noi rețele de distribuție a gazului. Parteneriate între autoritățile publice locale, realizate prin Hotărâre a Consiliului Local pentru înființarea distribuțiilor inteligente de gaze naturale, depun o singură cerere de finanțare, studii de fezabilitate și proiecte tehnice separate pentru care soluția tehnică, precum si celelalte elemente sunt elaborate unitar pentru a se realiza un sistem inteligent de distribuție, in vederea predării către un operator licențiat.
Banii pentru aceste investiții vor proveni în cotă de 85% de la Uniunea Europeană, iar restul de 15% din fonduri guvernamentale. Fondurile se alocă prin programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme Inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, iar distribuțiile nou înființate de gaze, finanțate din aceste fonduri europene, vor avea componente inteligente care vor crește eficiența energetică, îmbunătățind flexibilitatea, siguranța și eficiența în operare a acestor rețele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției Administrația Municipiului Blaj a lansat în 28 noiembrie 2024 licitația în SEAP pentru poriectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Blaj”. Citește și: Contractul de peste 10 milioane de lei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 4 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte