Tot mai mulţi români acceptă proiectele miniere în zonele afectate de şomaj
Sondaj IRES: 82% dintre românii chestionaţi sunt de acord cu implementarea proiectului minier de la Roşia Montană, datorită faptului că oferă locuri de muncă într-o zonă grav afectată de şomaj. Sondajul a fost realizat în februarie 2012, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional.
„Proiectul minier aurifer de la Roşia Montană este cea mai mare investiţie industrială din România ultimilor ani. Datele acestui sondaj arată că practic românii au nevoie de locuri de muncă mai mult decât oricând şi susţin investiţiile care le generează. Este clar că oamenii înţeleg că proiectul de la Roşia Montană va ajuta economia României şi va crea locuri de muncă, atât de necesare”, comentează prof. univ. Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi membru al Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană.
Mai mult, aproape 90% dintre cei chestionaţi consideră că redeschiderea unor mine este o soluţie pentru zonele miniere afectate de şomaj. „Rezultatele arată că, în ciuda unor grupări care se opun, românii de bună credinţă recunosc capacitatea mineritului de a crea locuri de muncă şi de a aduce beneficii economice ţării, într-o vreme în care avem nevoie de investiţii mai mult decât oricând”, declară Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Meridian. „Eu sper că mineritul are şansa să redevină unul din motoarele principale ale economiei, aşa cum se întâmplă în ţări dezvoltate ale lumii”.
Pe lângă crearea de locuri de muncă, recunoscută ca beneficiu al proiectului de 67% dintre cei chestionaţi, majoritatea românilor (60%) consideră că proiectul minier contribuie la dezvoltarea economică a întregii regiuni.
Potrivit experţilor britanici în economie, proiectul minier va crea 3600 de locuri de muncă directe şi indirecte, la nivel naţional, pe durata de viaţă a minei. În etapa de construcţie a minei sunt prevăzute alte peste 2000 de locuri de muncă. Mai mult, în cadrul proiectului se alocă 140 de milioane USD pentru restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural din Roşia Montană şi din România, iar prin garanţia de mediu, calculată în prezent la 135 de milioane USD, compania minieră îşi asumă responsabilitatea protecţiei mediului înconjurător, precum şi reducerea poluării istorice existente, cauzate de vechile exploatări. (C.H.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează Dacia Duster s-a calificat în finala competiției Mașina Anului 2025 în Europa, concurând cu alte șase modele pentru acest titlu, selectate dintr-o listă cu nu mai puțin de 42 de candidați. Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918