Fost director de la INML: Autopsiile sunt absolut necesare în cazul deceselor provocate de COVID-19
Fostul director al Institutului Național de Medicină Legală, profesorul dr. Vladimir Beliș, spune că medicii legiști nu pot efectua autopsii în lipsa unei Ordonanțe emise de un procuror, dar faptul că anumite persoane pentru care cauza decesului este Covid-19, dar nu prezintă simptome, ar trebui să determinte autoritățile să ceară autopsierea.
”Este cunoscut faptul că la Medicină Legală se fac autopsii numai la Ordonanța organelor de Justiție, respectiv a procurorului și în această împrejurare noi nu facem autopsii decât atunci când există o ordonanță și când se dă această ordonanță (…). În cazurile unor morți traumatice acestea autopsii sunt obligatorii, dacă sunt situații când aparținătorii celui decedat la un spital în care sunt internați astfel de bolnavi sunt nemulțumiți de tratamentul făcut acestui bolnav crezând că dacă ar fi făcut alt tratament putea să scape cu viață – malpraxis- în această situație cazul devine din nou caz medico-legal și procurorul ordonă efectuarea necropsiei.
Autopsiile sunt absolut necesare (…) Și mai există situații în care am făcut la Institutul de Medicină Legală autopsii cu cazuri de COVID. Aceste autopsii se fac în anumite condiții de periculozitate la fel ca în persoanele în viață. Există aerosoli emanați odată cu prelevarea din țesuturi și organe. Și medicii legiști sunt expuși la fel ca un medic din spital”, a spus profesorul Vladimir Beliș, la Antena 3.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii Tot mai multe orașe introduc sau majorează taxele de turism pentru vizitatori. Aceste taxe fac parte dintr-o serie de măsuri adoptate pentru a limita și controla afluxul de turiști în diverse destinații europene populare. Așadar, orașele care au impus […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români