Comunicat de presă| Blaturile din Alba Iulia l-ar face invidios și pe IL Caragiale
“Îmi place trădarea, dar îi urăsc pe trădători?” Blaturile din Alba Iulia l-ar face invidios și pe IL Caragiale
Întrucât au existat în ultima perioadă extrem de multe zvonuri și, recunosc, foarte multe presiuni pentru a face fel de fel de alianțe pre-electorale, vreau să pun capăt oricăror speculații. În urma consultărilor pe care le-am avut cu președintele ADLE la nivel național, Călin Popescu Tăriceanu, la noi la Alba nimic nu s-a schimbat. Am rămas de neclintit în decizia mea. Vom merge singuri la alegeri, cel puțin pentru Primăria Alba Iulia și Consiliul Județean Alba.
Îi las pe cei care fac și desfac alianțe, pe cei care negociază tot și oferă orice să meargă la fel pe mai departe. Am explicat deja opiniei publice: NU accept să fac alianțe cu blatiștii. Este de notorietate deja înțelegerea dintre PSD și PNL în ceea ce privește Consiliul Județean Alba.
Cam la fel stau lucrurile și la nivelul Primăriei Alba Iulia. Unii vorbeau de secta “Adepților lui Pleșa”, o sectă USR-istă de factură neo-marxistă, în care până și homosexualitatea pare a face parte din doctrina lor politică. Ceea ce nu știu probabil nici membrii sectei și nici publicul larg este că până și mulți dintre liderii la vârf ai PSD s-au pocăit și au aderat la această sectă care propune un mare NIMIC. Evident, totul pe după cortină, negocieri care s-au făcut așa… ca între candidați. Sunt convins că mulți dintre USR-iști habar n-au că imaculatul lor traseist… pardon candidat a negociat cu liderii PSD să îl pună cu botul pe labe pe “săracul Paul”. Ce și-au promis unii altora ca “dar de nuntă”? Veți vedea voi. Doar voi sunteți cu plicul de nuntă…
Citește și: Cea mai mare enigmă din politica județului Alba: Cum arată candidatul PSD la Primăria Alba Iulia
La fel, nici Paul Voicu nu a stat de pomană plângând precum ciobanul moldovean să fie răpus de trocul PSD-Pleșa. Marele proiect al marelui om politic cu rol de pătrunjel în zamă, ANA este pe cale să intre în buzunarul de la spatele pantalonilor lui Paul Voicu. Este cunoscută deja colaborarea dintre Paul Voicu și Mircea Trifu și doar că ne pudrăm pe nas să arătăm bine la TV vorbind despre incompetență, când de fapt se susțin reciproc este un gest de joasă speță.
Așa că zarurile au fost aruncate: echipa Gabriel Pleșa-PSD vs echipa de vis Voicu-Trifu ne sunt candidați. Noroc că mai sunt și alte opțiuni. Stau doar și mă întreb: dragi liberali, dragi foști colegi, nu aveți un nod în gât?! Și nu mă refer la mărul lui Adam, ci la cotorul găunos al atâtor blaturi din ultimii ani până acum…
Ioan LAZĂR,
Președinte ALDE Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Bogdan Dogar: Alege USR! Pentru democrație și o Românie normală
Publicitate electorală | Bogdan Dogar: Alege USR! Pentru democrație și o Românie normală Frica, oricât de mare ar fi ea, poate fi învinsă. Putem învinge frica de a rămâne blocați în același status-quo, cu aceleași partide corupte și incapabile să se schimbe. Putem învinge frica de a cădea înspre extremis. Putem învinge frica de a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 10 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”