Baroul Alba are o nouă comisie de disciplină
Vineri, 9 martie, în cadrul Adunării Generale extraordinare a Baroului Alba, avocaţii din judeţ au ales noua comisie de disciplină. În componenţa acesteia se regăsesc Mihai Baco (106 voturi), Mălina Cotuna Rău (106 voturi), Mircea Crişan (96 voturi), Valentin Câmpean (93 voturi) şi Codruţa Feneşer (88 voturi), iar ca membri supleanţi au fost aleşi Petre Sima (85 voturi) şi Mihalea Pumnea (74 voturi). Tot în cadrul acestei şedinţe avocaţii din Alba au aprobat propunerea de rectificare a bugetului Baroului în sensul ca o parte importantă din sume să fie alocate pentru investiţii, respectiv reabilitarea şi reamenajarea clădirii în care se află sediul Baroului. Investiţia depinde însă de Casa de Asigurări a Avocaţilor, în special de Casa Naţională, cea mai mare contribuţie trebuind să provină din fondurile de asigurări ale avocaţilor. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan