Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

Finanțare nerambursabilă de 2.4 milioane lei, la Sebeș, pentru o administrație deschisă: Simplificarea accesului cetățenilor la serviciile autorităților publice

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat la începutul lunii iulie, contractul de finanțare nerambursabilă europeană, în valoare de 2.417.606,12 lei, pentru implementarea proiectului „Administrație deschisă pentru cetățenii Municipiului Sebeș”, derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Obiectivul general al proiectului presupune atât simplificarea accesului cetățenilor la serviciile autorităților publice, cât și creșterea calității și eficienței serviciilor publice furnizate la nivelul Municipiului Sebeș, prin investiții integrate și complementare conform reglementărilor europene și naționale.

Proiectul pe care îl va derula Municipiul Sebeș va presupune implementarea unor măsuri legate de informatizarea proceselor, de deschidere către cetățeni și de simplificare a activităților autorității publice locale, de dezvoltarea unei platforme informatizate pentru sistemul de asistență socială, precum și de gestiunea integrată a activităților consiliului local. Aceste măsuri vor implica:

– stocarea electronică a documentelor aflate în arhiva Primăriei Municipiului Sebeș și crearea unei arhive de copii digitale ale documentelor care prezintă valoare operațională în prezent;

– realizarea și implementarea unui sistem informatic pentru Direcția de Asistență Socială, necesar gestionării dosarelor corespunzătoare mai multor beneficii sociale acordate cetățenilor municipiului: ajutor social lunar, alocație de susținere a familiei, ajutor de încălzire, ajutor de urgență, cantină socială, asistenți personali, indemnizație pentru persoane cu handicap, alocație de stat, tichete sociale, locuințe sociale sau alte servicii sociale;

– crearea și implementarea unor soluții de gestiune integrată a activităților consiliului local, care vor include diferite instrumente informatice de lucru pentru efectuarea tuturor lucrărilor de secretariat necesare pregătirii și desfășurării ședințelor de consiliu local, pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii și comisiilor de specialitate ale consiliului local, precum și un sistem de conferință audio/video pentru sala de ședințe a primăriei aflată în reabilitare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Premieră în Țara Moților: S-a deschis Compartimentul de Cardiologie din cadrul Spitalului Orășenesc Câmpeni

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Premieră în Țara Moților: S-a deschis Compartimentul de Cardiologie din cadrul Spitalului Orășenesc Câmpeni Premieră la Câmpeni, în Munții Apuseni, acolo unde Compartimentul de Cardiologie din cadrul Spitalului Orășenesc a fost deschis astăzi 1 octombrie 2024. Acesta va beneficia de aportul unui profesionist de înaltă clasă, în persoana domnului conf. univ. dr. Mihai Ștefănescu. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea