Firmele private ar putea să ofere 1% din profit către tinerii care vor să îşi cumpere o casă: Propunere în Parlament
Recent, o parte dintre iniţiatorii acestui proiect au mai avut o idee „trăsnită”, respectiv ca firmele private să angajeze un pensionar consilier la fiecare 5 angajaţi.
Mai mulţi parlamentari din PSD, ALDE şi PPUSL, partidul lui Dan Voiculescu, propun ca firmele să transfere 1% din profit către un „Fond de Solidaritate”, care să îi ajute pe tineri să finanţeze avansul necesar la cumpărarea unei locuinţe.
Iniţiatorii sunt mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Radu-Ştefan Oprea, un parlamentar ALDE, dar şi o serie de deputaţi care s-au înscris recent în Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal, înfiinţat de Dan Voiculescu, respectiv Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Andrei Gerea, Eugen Durbacă şi Steluţa Cătăniciu.
Acum, parlamentarii propun înfiinţarea unui Fond de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români”, iar societăţile comerciale care la finalul ultimului an fiscal au avut un profit brut minim de 1.000.000 lei să transfere 1% din acesta către fond.
„Având în vedere că profitul agenţilor economici, calculat pe baza impozitului pe profit din bugetul pe anul 2020, este de aproximativ 25 miliarde euro, considerăm că Fondul de Solidaritate «Locuinţe pentru tinerii români» poate să acopere avansul destinat familiilor tinere beneficiare”, afirmă aceştia.
Potrivit iniţiatorilor, prin Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” se doresc: susţinerea tinerelor familii aflate la început de drum, încurajarea creşterii natalităţii şi stimularea tinerilor de a rămâne în ţară şi chiar de a se stabili în mediul rural, prin asigurarea unui spaţiu de locuit propriu.
ProiectuI se adresează tinerilor sub 35 de ani, căsătoriţi, care vor să îşi achiziţioneze o locuinţă în rate, dar nu au posibilitatea de a achita avansul.
Iniţiativa mai stabileşte că suma, reprezentând avans achiziţie locuinţă, contractată prin Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” nu poate fi mai mare de 15% din preţul imobilului. Suma maximă, reprezentând avans achiziţie locuinţă, contractată prin Fondul de Solidaritate, nu poate fi mai mare de 15.000 euro.
Finanţarea prin Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” se va face pentru locuinţe noi, pentru cele deja construite, care îndeplinesc condiţiile legale, şi pentru construirea de noi locuinţe, în condiţiile legii.
Sumele obţinute de la Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” vor fi returnate Fondului, eşalonat, în 10 ani, începând cu anul 6 de la obţinerea lor, în rate lunare egale, care, cumulate cu cele ale creditului, nu vor depăşi 1/3 din veniturile familiei.
Sumele reprezentând avans pentru achiziţie locuinţă nu vor fi purtătoare de dobânzi.
Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” ar urma să fie un fond special, administrat şi gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mamele minore care au împlinit vârsta de 16 ani, vor putea decide pentru ele şi pentru copilul lor în relația cu instituţiile statului şi în obţinerea unor drepturi financiare
Mamele minore care au împlinit vârsta de 16 ani, vor putea decide pentru ele şi pentru copilul lor în relația cu instituţiile statului şi în obţinerea unor drepturi financiare Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 24 mai 2024, o nouă lege prevede că mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, vor putea decide pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Rețea de canalizare în Dumitra și zona industrială din Sântimbru: Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba