Se redeschid sau nu școlile în septembrie? Nelu Tătaru: Deciziile cu privire la reîncepere activității didactice, luate spre sfârșitul verii
Se redeschid sau nu școlile în septembrie? Dacă ajungem la cel mai grav scenariu, acela al unei creșteri exponențiale a cazurilor de coronavirus, e posibil ca școala să nu înceapă la timp, adică la 14 septembrie.
Premierul Ludovic Orban îi avertiza săptămâna trecută pe cei implicați în sistemul de educație să fie pregătiți de reînceperea cursurilor doar online. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat luni seara la Digi24, când va fi luată o decizie în privința școlilor.Nelu Tătaru a spus că în gestionarea pandemiei din perioada verii se vor face evaluări pentru fiecare etapă, iar în funcție de rezultatele acestora, autoritățile vor ști ce măsuri trebuie să ia în septembrie, atunci când va începe noul an școlar.
Ministrul Sănătății a îndemnat la prudență și a spus că deciziile cu privire la reîncepere activității didactice vor fi luate spre sfârșitul verii.
Ministrul sănătății a spus că există un grup de lucru, o comisie mixtă la nivelul Ministerului Educaţiei, sub conducerea vicepremierului Raluca Turcan, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.
„Eu am spus încă de la început, ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii, de la cele mai sumbre până la cele adaptate”, a spus Nelu Tătaru.
Întrebat care i-ar fi recomandarea în acest moment, Nelu Tătaru a spus că sfatul lui ar fi unul precaut. „În acest moment, pentru toată lumea, înseamnă să ne revenim, să respectăm… Nu mă gândesc (la începerea școlilor – n.r.), noi adaptăm evoluția. La apropierea începutului anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a acestui primului moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”, a explicat Nelu Tătaru.
„Venim cu o economie în care fiecare din aceste activități care stau în spatele fiecărui ministru de resort vor să se redeschidă. Le putem redeschide în cadrul anumitor norme, principii de funcționare și desfășurare care trebuie respectate”, a punctat ministrul sănătății, avertizând că în cazul unei creșteri exponențiale a cazurilor comunitare ar putea fi amânate alte relaxări așteptate, cum ar fi redeschiderea restaurantelor, a piscinelor, a teatrelor, cinematografelor, stadioanelor pentru public etc.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Burse de merit 2024: Ce sume pot primi lunar elevii care au rezultate bune la școală. Alte burse
Burse de merit 2024: Ce sume pot primi lunar elevii care au rezultate bune la școală. Alte burse Bursa de merit se acordă, în 2024, celor mai buni 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Bursele de merit se acordă în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Pentru elevii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale