VIDEO| Salvare emoționantă la Aiud: Momentul în care o familie cu un bebeluș a fost evacuată de pompieri, din calea inundațiilor
Ploile torențiale de azi noapte au dus la viitura puternică produsă marţi dimineaţa la Aiud și care a provocat panică printre locuitorii municipiului. O familie de pe strada 1 Decembrie 1918 a solicitat intervenţia pompierilor şi a fost evacuată din locuinţă, momentul evacuării fiind surprins pe cameră.
Se observă din materialul video amploarea dezastrului, respectiv momentele în care apa creşte foarte mult pe stradă, iar pompierii se apropie de locuinţă pentru evacuarea celor doi adulţi a copilului acestora, în vârstă de 9 luni.
Primăria municipiului a îndemnat la calm: „Autorităţile sunt în zonă şi gestionează situaţia. Va rugăm să rămâneţi calmi. Astfel de situaţii se gestionează cu răbdare. Pentru moment va putem spune că nu au fost înregistrate victime. Începând cu ora 04:00 au fost evacuate mai multe persoane. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit deja priorităţile de acţiune. Ne concentrăm pe decolmatarea podurilor din aval pentru a fluidiza cursul apei. Tensiunea provocată de cantitatea imensă de apă este singurul pericol în acest moment. Continuăm cu podurile din amonte. De îndată ce apele se retrag, IGSU va ajunge în fiecare gospodărie afectată şi va ajută la scoaterea apei. Operaţiunea poate 2-3 zile după ce se retrag apele”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Înmormântarea Fărșangului 2025, la Rîmetea. Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani: Localnicii „îngroapă“ iarna şi se pregătesc de postul Paștelui și pentru un nou an agrar
Înmormântarea Fărșangului 2025, la Rîmetea. Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani: Localnicii „îngroapă“ iarna şi se pregătesc de postul Paștelui și pentru un nou an agrar Comuna Rîmetea a fost, sâmbătă, 1 martie 2025, scena unei tradiții vechi de peste 300 de ani, ”Înmormântarea Fărșangului”. În fiecare an, la Rîmetea, localnicii […]