Ministrul de Externe din Ungaria, Péter Szijjártó, va vizita astăzi Alba Iulia, Cluj și București, într-un context sensibil al relațiilor bilaterale
Ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei Péter Szijjártó, va fi primit marți de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, la București, cei doi oficiali urmând să poarte convorbiri bilaterale și să susțină o conferință comună de presă de la ora 11:00, se arată în agenda MAE remisă CaleaEuropeană.ro.
„Noi ne străduim să avem o relație bună cu toți vecinii noștri. În calitate de națiune cu peste o mie de ani, acordăm și așteptăm respect. În relația cu România, ultimele săptămâni nu au fost despre respectul reciproc, ci mai degrabă despre un schimb tăios de replici. Vom vedea ce reușim astăzi. Direcția București, apoi Cluj Napoca și Alba Iulia”, a scris marți dimineață, pe Facebook, Szijjártó.
Vizita lui Péter Szijjártó la București are loc într-un context sensibil în relațiile româno-ungare, amplificat de mai multe incidente politico-diplomatice din ultima perioadă, dar și de apropiata împlinire a centenarului Tratatului de la Trianon, actul semnat la 4 iunie 1920 care a consfințit juridic unirea Transilvaniei cu Regatul României, înfăptuită la 1 decembrie 1918, și care a stabilit frontierele Ungariei după Primul Război Mondial.
În schimb, evoluția relațiilor dintre București și Budapesta a fost marcată în ultima perioadă de multiple contacte bilaterale la nivel guvernamental, în contextul pandemiei de COVID-19, dar și de o retorică declarativă privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Aurescu și Szijjártó au purtat în luna martie mai multe runde de negocieri telefonice soldate cu un acord privind crearea unui coridor umanitar de transport pentru cetățenii români blocați la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe fondul deciziilor inițiale ale autorităților maghiare de a nu permite accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării din cauza răspândirii pandemiei de coroanvirus.
Cu toate acestea, recent au avut loc mai multe incidente diplomatice și politice care au afectat raporturile româno-maghiare.
La 25 aprilie, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjártó, l-a atacat dur pe ambasadorul român la Budapesta, Marius Lazurca, pentru că acesta din urmă i-a luat apărarea unei deputate a opoziției din Ungaria.
Ambasadorul României la Budapesta și-a manifestat sprijinul pentru o deputată maghiară care a fost insultată după ce a cerut explicații cu privire la materialele medicale pe care Ungaria le-a trimis maghiarilor din Transilvania. În context, Szijjártó a spus că “opoziția maghiară și ambasadorul României se află pe o platformă politică comună împotriva maghiarilor de peste graniță”.
Ulterior, la București, Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevedea acordarea de autonomie Ținutului Secuiesc, proiectul legislativ fiind respins însă a doua zi de Senat, care era cameră decizională în acest caz. După ce documentul a fost adoptat în Camera Deputaților, președintele Klaus Iohannis a criticat în termeni duri modul în care Partidul Social-Democrat, principala forță politică din Parlament, a permis ca acest proiect de lege să treacă de Cameră și a acuzat cu “PSD vrea să dea Ardealul ungurilor”, întrebându-l retoric pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu: ““Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri?“.
Afirmațiile președintelui Klaus Iohannis au fost urmate de o replică din partea lui Péter Szijjártó, care a subliniat că șeful statului român ar trebui să acorde mai mult respect maghiarilor.
Poziția șefului diplomației ungare a fost urmată de o reacție din partea MAE român care a subliniat că “oficialul ungar deturnează, în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor Președintelui României cu privire la proiectul de lege privind statutul așa-zisului ”Ținut Secuiesc” – o temă care se circumscrie exclusiv unei dezbateri interne din România cu privire la un demers legislativ care contravine Constituției române, partea ungară neavând a se pronunța asupra acestui subiect”.
De asemenea, și președintele Klaus Iohannis a ținut să sublinieze că nu are niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară, ci cu politicienii, deoarece promovează legislaţie pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.
În același siaj, prim-ministrul maghiar Viktor Orban a publicat pe pagina sa de Facebook o hartă a Ungariei mari, cu Transilvania și cu părți din Slovacia și Croația în componența ei, gestul său fiind urmat de critici din partea președintelui Croației și a președintelui Sloveniei.
De asemenea, la 15 mai, Camera Deputaților a decis ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon, proiectul de lege în acest sens fiind adoptat de deputaţi cu 235 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 25 abţineri. Iniţiativa legislativă prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.
sursa: caleaeuropeana.ro
foto: facebook – Szijjártó Péter
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi