Admitere 2020 la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia: Testul grilă la Română și Matematică NU se mai susține anul acesta pentru admiterea în colegiile militare. Cum se vor repartiza condidații
Testul grilă de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică, programat în data de 21.05.2020 ca primă etapă pentru admiterea în colegiile naționale militare, NU se va mai susține în acest an.
Candidații care participă la admiterea în învățământul liceal militar vor fi ierarhizați și repartizați computerizat, prin aplicația informatică ADLIC, în limita cifrei de școlarizare aprobate pentru fiecare colegiu național militar, în ordine strict descrescătoare a mediei de admitere prevăzută la pct. I, din anexa nr.2 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.948 din 27 august 2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 – 2021 și a opțiunilor exprimate.
Potrivit acestui ordin, media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Calculul mediei de admitere se face astfel:
MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN*),
unde: MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIIIa.
*) Candidaţii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă şi au susţinut evaluarea naţională la limba şi literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă. În acest sens, părinţii sau reprezentanţii legali ai acestor candidaţi completează o declaraţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal şi de candidat, care însoţeşte fişa de înscriere în vederea repartizării computerizate şi se depune la secretariatul unităţii de învăţământ de provenienţă în perioada prevăzută de calendar. Aceşti candidaţi, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă, nu pot fi repartizaţi computerizat în învăţământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum s-a petrecut accidentul de pe DN 75, la Vadu Moților: Doi vârstnici din Craiova au ajuns la spital după ce o șoferiță de 64 de ani s-a răsturnat cu mașina
Cum s-a petrecut accidentul de pe DN 75, la Vadu Moților: Doi vârstnici din Craiova au ajuns la spital după ce o șoferiță de 64 de ani s-a răsturnat cu mașina Doi vârstnici din Craiova au ajuns sâmbătă la spital după ce o șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe DN 75, la Vadu Moților. Potrivit […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir, calificare spectaculoasă în Cupa României, 4-1, după prelungiri cu ACS Mediaș! Inspirația lui Lucian Itu!
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory
-
Opinii - Comentariiacum o zi
2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Sportacum o zi
În Cupa României, turul secund, în 7 august, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia | CSM Unirea Alba Iulia, meci cu CSM Deva
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Truck Tuning Art 2024: PROGRAMUL celei de-a cincea ediții, din Cetatea Alba Carolina. Camioane spectaculoase, demonstrații incredibile, concerte și tombolă cu premii pentru vizitatori