Situația cazurilor de COVID-19 tratate la Spitalul Municipal Blaj până în data de 30 aprilie: 6 cazuri confirmate cu coronavirus, până acum, la nivelul municipiului
Numărul bolnavilor infectați cu noul coronavirus tratați, la Spitalul Municipal Blaj, spital suport pentru cazurile de COVID-19, până în data de 30 aprilie 2020, este de 51.
La Blaj au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu COVID-19, toate în rândul cadrelor medicale, în prezent internate la Spitalul Municipal Blaj, astfel:
– un medic și o asistentă medicală care au lucrat în prima tură a spitalului în tratarea pacienților cu coronavirus. Medicul prezintă formă medie de îmbolnăvire, cu o evoluție favorabilă, în timp ce asistenta medicală este asimptomatică;
– 2 asistente și 2 infirmiere care urmau sa intre în tură săptămâna viitoare și care s-au infectat în afara Spitalului Blaj. Ele prezintă forme asimptomatice.
Până în data de 30 aprilie 2020, 28 de pacienți s-au vindecat și au fost externați, 3 pacienți cu stare ameliorată au fost transferați la secția Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia și 7 pacienți au decedat.
În prezent, în Spitalul Municipal Blaj sunt internați 23 de pacienți, în următoarele secții:
– Boli infecțioase: 9 pacienți (6 favorabili, 3 staționari);
– Interne: 12 pacienți (8 favorabili, 4 staționari);
– ATI: 2 pacienți în stare critică.
Reamintim faptul că la Spitalul Municipal Blaj sunt tratați doar pacienții cu forme severe sau grave de infecții cu COVID-19 sau care au și alte patologii cronice, celelalte spitale din județ asigurând tratarea pacienților cu forme ușoare sau asimptomatice de infecții cu COVID-19.
Deși avem o misiune foarte grea în această luptă cu un adversar invizibil, comunitatea blăjeană rămâne unită, în prima linie, cu speranța că totul va fi bine!
Spitalul Municipal Blaj
Primăria Municipiului Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO-VIDEO | Mega-parcul fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia: Documentația de urbanism, aprobată în Consiliul Local
Mega-parcul fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia: Documentația de urbanism, aprobată în Consiliul Local Consiliul Local Alba Iulia a luat în discuție, în ședința de marți, 25 februarie 2025, proiectul mega-parcului fotovoltaic de la Bărăbanț-Alba Iulia, care ar urma să fie construit pe o suprafață de aproape 180 de hectare, pe ordinea de zi aflându-se aprobarea […]