Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Sănătăţii anticipează că şcolile s-ar putea redeschide la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie: ”Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, anticipează că şcolile s-ar putea redeschide la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, el urmând să aibă o discuţie miercuri cu ministrul Educaţiei. Și premierul Ludovic Orban a întărit că nu s-a luat nicio clipă în calcul înghețarea anului școlar.

„Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Nelu Tătaru marți seară, la Antena 3, întrebat când s-ar putea deschide școlile.

El a spus că trebuie stabilit cum pot intra copiii în școli, dacă vor învăța în mai multe schimburi schimburi decât înainte, precum și alte amănunte.

„Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a mai afrimat Nelu Tătaru.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat că autorităţile nu au avut „niciun moment” în evaluare îngheţarea anului şcolar şi a adăugat că obiectivul Guvernului este acela de a asigura toate condiţiile posibile pentru ca elevii şi studenţii să încheie anul şcolar, iar examenele naţionale să fie susţinute.

„Cu siguranţă, am spus că noi nu am avut niciun moment în evaluare această posibilitate de îngheţare a anului şcolar. Obiectivul nostru este să asigurăm toate condiţiile posibile astfel încât elevii, studenţii să încheie anul şcolar, să poată să dea examenele care trebuie date, examenul de capacitate, examenul de bacalaureat, sigur, în condiţiile care vor fi permise de contextul epidemiologic, pentru că nu riscăm ca toţi copiii noştri să piardă un an şcolar”, a declarat Ludovic Orban, marţi, la TVR 1, întrebat dacă rămâne exclusă varianta îngheţării anului şcolar.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vești bune pentru părinți: Alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea școlii

Bera Larisa

Publicat

în

Vești bune pentru părinți: Alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea școlii Vești bune pentru peste 3 milioane de beneficiari. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a anunțat că alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea școlii. Citește și: Rechizite școlare pentru elevii din clasele primare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea