Lucrarea socială a Arhiepisopiei Alba Iuliei trebuie să continue!
Masă rotundă organizată de Filantropia Ortodoxă, pentru prezentarea a două proiecte de succes Nu mai este un secret faptul că Arhiepiscopia de Alba Iulia, a cărei activitate socială se dezvoltă progresiv încă din anul 1995 încoace, de când a fost înfiinţată aici Asociaţia Filantropia Ortodoxă, a devenit un model pentru toate eparhiile din ţară iar acest lucru se recunoaşte şi la nivelul cancelariei Patriarhiei Române. Aşa cum nu încape îndoială că piatra de temelie a acestei minunate lucrări sociale a pus-o ÎPS Andrei, fostul nostru arhipăstor, actualmente Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care nu a dorit niciodată să culeagă lauri pentru truda sa în acest domeniu.
Dar nu despre paternitatea unor proiecte şi a unor instituţii trebuie să discutăm azi, ci despre necesitatea continuării şi dezvoltării lor, sub îndrumarea ÎPS Irineu, noul nostru arhiepiscop. Şi am convingerea că această lucrare socială a Arhiepiscopiei de Alba Iulia va continua, deoarece am avut ocazia să particip marţi, 6 martie 2012, la o masă rotundă organizată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, având drept scop prezentarea a două proiecte de succes ale acesteia, aflate în derulare. La această manifestare, desfăşurată la Hotel Parc, au participat ÎPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Chirilă, directorul DGASPC Alba şi omologul său din judeţul Mureş, Schmidt Lorand, Simion Creţu, directorul general al ADR Centru, pr. Pavel Cristian, consilier social la Mitropolia Banatului, Mariana Hurbean, secretar al judeţului Alba, precum şi un mare număr de preoţi şi lucrători sociali, cărora li s-au alăturat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba şi ai Seviciului de prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba. După cuvântul de binecuvântare rostit de ÎPS Irineu, şi după prezentarea invitaţilor de către directorul Filatropiei, pr. Nicolae Ignat, au avut loc câteva cuvinte de apreciere la adresa celor două proiecte şi, în general, la succesul conlucrării, al parteneriatelor dintre administraţie şi Biserică, mai ales când acestea sunt sprijinite şi de mediul de afaceri sau finanţate prin diverse programe europene. Acest fapt a fost subliniat de preşedintele CJ Alba, care are experienţa de 8 ani a unei astfel de conlucrări de succes.
Primul dintre cele două proiecte se numeşte „Reţea interregională de centre educaţionale” şi are ca obiectiv prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 500 de elevi din regiunile Centru şi Vest. Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU 2007-2013 şi are ca parteneri Filantropia Ortodoxă Alba Iulia (incluzând Filiala Reghin), respectiv Arhiepiscopia Alba Iulia, DGASPC-urile Alba, Mureş şi Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei, IŞJ Alba şi IŞJ Timiş. Cel de-al doilea proiect se intitulează „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepisopiei Alba Iuliei”, la fel un proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU 2007-2013. În cazul acestuia, „aplicantul” este Arhiepiscopia Arad, având ca parteneri Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. Obiectivul acestui proiect este facilitarea integrării sau a reintegrării persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii, prin servicii de asistenţă şi dezvoltarea capacităţii comunităţilor parohiale ortodoxe din judeţele partenere de a genera şi implementa proiecte social-economice, în scopul dezvoltării durabile şi echilibrate de reţele integrate pentru servicii sociale. În cadrul mesei rotunde s-a prezentat stadiul de implementare a celor două proiecte, s-au făcut propuneri pentru direcţiile de acţiune comună, iar în final s-au înmânat certificatele absolvenţilor cursurilor de perfecţionare ca manageri de proiect şi manageri generali. Cele două proiecte fiind în derulare, avem convingerea că vor fi susţinute în continuare şi că vor deveni exemple pentru iniţierea şi derularea altora, în viitor.
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918