Pensionar trimis în judecată pentru șpagă. Acesta lăsase o „ atenţie“ între documentele depuse la Casa de Pensii Alba
Pensionar trimis în judecată pentru șpagă. Acesta lăsase o „ atenţie“ între documentele depuse la Casa de Pensii Alba
Pentru ca dosarul de pensionare să-i fie rezolvat cât mai rapid, un bărbat a lăsat o mică „atenție” de 100 de lei, între documente. Pentru această faptă inculpatul a fost trimis în judecată pentu șpagă.
Un al doilea dosar care se referă la o astfel de infracțiune de dare de mită la Casa de Pensii alba, a fost trimis în judecată. Noul dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în data de 13 aprilie 2020.
Potrivit anchetatorilor, în 13 iunie 2019, inculpatul (A. Ioan, 61 de ani) a lasat dosarul de pensionare, în care se afla şi cartea de muncă, suma de 100 de lei. Scopul lăsării banilor era acela ca dosarul să fie rezolvat cât mai rapid şi omul să îşi încaseze banii. Casa de Pensii Alba a fost în ultimii ani una dintre cele mai puţin performante instituţii de acest gen din ţară, dosarele fiind procesate în decursul a cel puţin 6 luni, uneori chiar şi ani de zile.
Bărbatul a declarat că a lăsat banii între documente pentru că ştia de la alte persoane că aşa se procedează. Funcţionarul care a descoperit banii a anunţat conducerea instituţiei şi autorităţile judiciare. Prin urmare, peste o lună de zile, în 16 iulie, când bărbatul s-a prezentat din nou la Casa de Pensii Alba, discuţia a fost înregistrată, referirile făcându-se inclusiv la suma de bani lăsată între documente, funcţionarul dându-i acestuia banii înapoi.
La ieşirea din instituţie, bărbatul a fost aşteptat de poliţişti, care l-au ridicat pentru audieri. A fost constituit un dosar penal pentru dare de mită, care a fost trimis, după 10 luni, în judecată la Tribunalul Alba. Un pensionar care a procedat la fel, lăsând 100 de lei pentru a obţine bilete de tratament, a fost condamnat în septembrie 2019 la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. În noaptea de 4 spre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale