Rămâi conectat

Ştirea zilei

De marți, DSP Alba și-a mărit capacitatea de testare la 200 de teste pe zi: Numărul va crește treptat în perioada următoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit directorului DSP Alba, Alexandru Sinea, din cursul zilei de marți, laboratorul de la sediul DSP și-a mărit capacitatea de testare la 200 de teste COVID-19 pe zi, urmând ca în perioada următoare numărul sa crească treptat conform procedurilor.

Aparatura și echipamentele de specifice au ajuns în județul Alba, în urma unor contracte de comodat, cu titlul gratuit, la solicitarea conducerii DSP Alba, cu sprijinul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și a Universității Politehnice București.

Aparatura are o capacitate de realizare a 96 de teste COVID-19 pe un ciclu de opt ore, iar în 24 de ore se pot realiza maximum 180 de teste pentru depistarea COVID-19. Acestea se vor efectua strict persoanelor suspecte, conform definiției de caz.

Laboratorul DSP Alba este un laborator acreditat și autorizat atât Ministerul Sănătății cât și RENAR România și respectând toate normele prevăzute de legislația în domeniul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Un italian din Verona câștigătorul trofeului ”Best Truck of the show TTA 2024”: Conduce un VOLVO și a câștigat și alte categorii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un italian din Verona câștigătorul trofeului ”Best Truck of the show TTA 2024”: Conduce un VOLVO și a câștigat și alte categorii Un italian este câștigătorul trofeului ”Best Truck of the show TTA 2024”. Bărbatul conduce un VOLVO și a câștigat și alte categorii în cadrul festivalului de anul acesta. Citește și: LIVE VIDEO | […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea